Ceaiul de musetel
O infuzie de musetel iti va deschide parul cu unul pana la doua tonuri. Pentru a obtine concentratia ideala, pune 6 pliculete de ceai in 500 de mililitri de apa fierbinte. Acopera vasul cu o farfuriuta sau cu un capac pentru 10 minute, apoi lasa ceaiul sa se raceasca. Foloseste-l pentru a-ti clati parul dupa samponare.
Ceaiul de musetel va da rezultate in ceea ce priveste decolorarea parului, daca il vei folosi timp de doua luni, de doua ori pe saptamana. Evita sa il utilizezi mai des, deoarece cantitatile de peroxid din aceasta planta, desi mici, pot fi daunatoare pentru sanatatea firului de par.
Apa cu lamaie
Pe langa beneficiile pe care apa calduta cu lamaie le are pentru organismul tau, este bine de stiut ca ea poate face minuni si in ceea ce priveste look-ul tau. Astfel, daca vei aplica pe parul umed, fara a fi folosit inainte sampon, sucul de la trei lamai in amestec cu o jumatate de litru de apa si iti vei lasa podoaba capilara sa se usuce in mod natural, la soare, vei obtine rezultatul dorit. Tine cont de faptul ca numai radiatia UV are acest efect asupra parului pe care ai aplicat sucul de lamaie diluat.
De asemenea, avand in vedere faptul ca lamaia este acida, este indicat sa folosesti de doua ori pe saptamana o masca de par hidratanta, pentru a-ti proteja firul de par de deshidratare.
Apa cu miere
O a treia metoda de decolorare a parului in mod natural consta in folosirea apei cu miere. Combina 15 mililitri de miere cu un litru de apa, folosind o lingura din lemn sau din plastic pentru a amesteca, nu una din metal. Cea mai buna optiune o constituie metoda de amestec folosita pentru cocktailuri si anume shakerul.
Lasa mixul intr-un recipient de sticla vreme de o ora si apoi aplica-l pe parul umed, proaspat spalat. Pune pe cap o casca pentru dus si asteapta o ora pentru ca potiunea magica sa isi faca efectul. Cand timpul a trecut, clateste-ti parul cu apa calduta, fara sampon. Daca vei folosi apa rece, mierea din compozitie se va intari pe firul de par si va fi greu de curatat.
Aceasta metoda va da rezultate daca va fi utilizata de doua ori pe saptamana.
Berea blonda
Berea este considerata nu doar o bautura, ci si un aliment sanatos. Ea contine o cantitate importanta de vitamina B si de substante nutritive, provenite din drojdie. Pentru parul tau, berea blonda poate actiona in doua directii: decoloreaza parul in mod natural si ii confera volum. Iata ce trebuie sa faci pentru a obtine rezultate uimitoare!
Spala-te pe cap cu samponul pe care il folosesti in mod obisnuit, iar apoi, aplica pe parul umed continutul unei sticle de bere. Usuca-ti parul in mod natural, de preferinta la soare. Daca vei apela la aceasta metoda de doua ori pe saptamana, vei obtine rezultatele dorite dupa aproximativ doua luni.