Ce ar trebui să știi de la bun început este că indiferent de ce tratamente ai folosi, vârfurile despicate nu se repară. Singurul remediu e să le tai.
Acum o să-ți povestesc puțin din greșelile pe care le-am făcut eu și mi-au degradat părul în ultimul hal:
1. mi-l îndreptam cu placa zilnic, uneori chiar de două ori; o dată înainte să plec dimineața la școală, o dată seara în cazul în care mai ieșeam în oraș. Este indicat să folosești coafarea termică pe cât de rar posibil, iar înainte să o faci să aplici un spray termo-protector și să aștepți să se usuce, pentru că umezeala de pe firul de păr în combinație cu căldura vor deshidrata, iar părul va fi uscat și va ajunge să se despice. Să nu folosești cea mai ridicată treaptă de temperatură(cea mai mare pe care am văzut-o e de 220 de grade celsius), dar nici cea mai mică(pentru a nu fi nevoie să treci ustensila de multe ori prin păr), ci să fie undeva pe la mijloc.
Legat de părul supus la temperaturi înalte, dacă ai posibilitatea, lasă-l să se usuce natural.
2. mi l-am decolorat, am abuzat de vopseaua de păr și a ajuns să arate ca o mătură. Acum am învățat să mă bucur de culoarea lui naturală, mai ales că sunt la vârsta la care nu-s plină de fire albe. Dacă totuși ție nu îți place culoarea ta, când te vopsești, apelează la un specialist, nu te vopsi acasă.
Astea cred că au fost cele care au avut cel mai mare impact, dar o să mai împărtășesc din lucrurile pe care le-am mai aflat și eu între timp.
După ce l-ai spălat, nu îl freca cu prosopul, ci presează-l cumva, apasă cu prosopul pe el, pentru a absorbi apa. În acest mod nici nu-l vei mai agresa, nici nu ți se va mai electriza la fel.
Folosește produse adecvate tipului tău de păr. Dacă e deshidratat, uscat, folosește produse hidratante: șampon, balsam sau mască(masca are efecte mai puternice). O dată pe săptămână mai fă-ți singură o mască naturală și las-o să acționeze câteva ore(eu aplic doar ulei de cocos, dar poți combina și alte uleiuri, vitamina A, ou) și o să vezi ce moale o să-ți rămână părul. După spălare poți să mai folosești un ulei special pentru vârfuri uscate. Dacă faci lucrurile astea, o să vezi cât o să se schimbe aspectul și textura părului.
Https://www.unica.ro/previi-despicare-varfuri-fire-par-45042
Incearca sa iti tunzi varfurile periodic.
In pimul rand tunde tot ce e ars, despicat, mai apoi inlocuieste placa de par cu peria rotativa(astfel ii dai forma si il usuci in acelasi timp), incerca sa nu il speli zilnic, foloseste o data pe saptamana o masca hidratanta sau ulei de cocos.
kalakkas întreabă: