De ai fi unde e luna, tias vede in tot diauna, dar asa in esti pe pamint, si te vad din cind in cind
E noapte, negrul misterios
Se-aşterne, iar lumina lunii
Cade peste crengi furios
Şi vântul suflă-anevoios
Doar paşii ei sunt urma vieţii
În noaptea asta mult prea derutantă
De la misterele multiple ale ceţii,
Şi de la bufniţele ce tot zboară.
E miezul nopţii, da e ora asta
Când noaptea e mai noapte ca orice
Doar luna plină, parcă ne-nconjoară
Ca mama cea mai iubitoare.
DaciaRomania întreabă: