Este foarte posibil ca, în cazul tău, să fie vorba de o măruntă acnee târzie, manifestată prin apariția de papule (micile „bubițe" incolore care ți-au apărut ție). Iată de ce:
Pubertatea la fete se întinde până pe la 17-19 de ani și în această perioadă semne ale dezvoltării corpului pot apărea. Evident, există și excepții, astfel că anumite lucruri pot apărea și mai târziu, în funcție de materialul tău genetic, de stilul tău de viață, de mediul în care trăiești, de alimentația ta etc. Sunt foarte multe elemente (care îți par mărunte pentru că sunt comune în viața ta) ce îți influențează parcursul medical, să-i spunem așa.
Acneea se manifestă ușor diferit de la o persoană la alta pentru că este controlată de testosteronul din corp. Atât fetele cât și băieții încep să dezvolte acest hormon pe parcursul pubertății și al adolescenței, și, în funcție de cantitatea pe care o generează, respectiv condiția fizică a corpului, aceste semne (excrescențe, coșuri etc.) apar mai intens sau mai puțin intens, mai colorate sau mai palide etc.
Aceste coșuri nu trebuie să aibă culoare sau volum crescut sau desfaceri. Acneea poate avea mai multe tipuri de manifestări, seboree, puncte albe sau negre (pe care, de exemplu, eu încă le mai am după 30 de ani), papule, pustule etc. Dar, ce știm este că acneea apare în zonele în care pielea este încărcată de glande sebacee (adică mici puncte de grăsime) care acoperă fața (în special T-ul pe care probabil îl știi de la cosmetică, adică frunte și nas), partea de sus a pieptului și uneori spatele.
Există două tipuri de tratamente: pentru efect (coșuri) și pentru cauză (hormoni).
Pentru coșuri tratamentele se aplică local și trebuiesc luate concret, în funcție de gravitatea manifestărilor. Astfel că doar un medic dermatolog îți poate da sfatul ideal, după un consult fizic.
Cauzele pot fi multiple: cum spuneam mai sus, prima este cea hormonală. Dar pot fi cauze genetice (moștenite în familie), psihologice (de obicei stresul crește șansele dezvoltării unei manifestări similare, deși nu putem spune că este dovedit științific), infecțioase (deși nu pare să fie cazul tău) sau dietare (de alimentație, în special cantitățile mari de carbohidrați ce ridică glicemia - pâine, cartofi, fulgi de porumb, etc.). Pentru fiecare dintre acestea există din nou, tratamente, dar identificarea cauzelor se face ideal tot de către un medic (chiar și unul generalist/primar/de familie) și tot el îți poate oferi un tratament ideal.
Eu nu sunt medic de profesie, astfel că informația pe care ți-o dau, chiar dacă este corectă din punct de vedere științific, trebuie luată cu măsură :-)
În concluzie, nu cred că este un lucru ce poate fi eliminat ușor prin cosmetice, ci mai degrabă printr-o alimentație și igienă adaptată corpului, vârstei și mediului tău.
Un sfat pe care nu-l pot argumenta, dar ți l-aș da este să încerci să elimini pentru o perioadă dulcele și produsele de patiserie din alimentație, și să te clătești cu apă și săpun (cât mai natural) pe față în fiecare seară și dimineață. Dulcele (inclusiv pepenii din această vară) și patiseria (și orice aliment pe bază de făină albă) ridică conținutul glicemic și favorizează apariția acestor papule, iar praful din această perioadă secetoasă favorizează de asemenea aceste mici probleme de piele. Săpunul natural nu doar că elimină impuritățile de la nivelul porilor, dar lăsat câteva secunde pe piele are tendința să închidă acești pori pentru a preveni infiltrarea altor impurități.
Ce vârstă ai? Ai avut coșuri până acum?
Acneea se manifestă diferit de la un tânăr la altul. În funcție de alimentația ta și de mediul în care stai (praf, soare etc.) pielea reacționează diferit.
Tot ce poți face acum este să eviți să le acoperi cu cosmetice și să te folosești de apă și săpun în fiecare seară și dimineață.
Dacă situația persistă, caută un medic dermatolog.
Dar, răspunde-mi la întrebări și-ți pot da un sfat mai sigur :-)
Fac 17 in februarie. Si nu am mai avut cosuri pe frunte pana acum. Inainte aveam un ten foarte curat.
Georgian1992 întreabă: