Pentru puncte negre: nimic care să dea rezultate pe termen lung. Erau nişte plasturi pentru nas de la Montagne Jeunesse, cu nuş' ce cărbune, buni în caz de urgenţă. Mie, una, mi se pare eficientă cafeaua-ca exfoliant, frecată bine pe faţă ( cu blândeţe, totuşi, să nu scăpăm chiar de toată pielea)
A, bineînţeles, soluţiiile cele mai la-ndemână sunt unghiile, care, din păcate,cam lasă urme pe bietul năsuc. Şi astea chiar că-s pe termen lung.
Întărirea unghiilor: ulei de ricin, cu care n-am avut răbdare să mă dau zilnic şi l-am aruncat de curând,expirat. Dar de bun, e bun, din câte am auzit, şi pentru unghii, şi pentru păr sau gene. A, stai aşa, că eu de fapt pe gene l-am încercat.
La unghii, cre' că o să funcţioneze cu ulei de măsline, uşor încălzit,iar degeţelele să fie muiate în el câteva secunde,minute,ore etc. ( iar, după răbdare)
Căderea părului: n-am încercat, eu am părul destul de rar de la natură, ar fi culmea să mai cadă cu tona şi din ăsta. Dar cică asta s-ar rezolva oarecum cu ceai de urzici.
Păr care se îngraşă repede: e, aci da, am ceva experienţă. Dar am reuşit să reduc cât de cât problema cu Head& Shoulders (eventual, Citrus Fresh), care chiar îşi merită renumele. Eu l-am încercat în primul rând pentru mătreaţă, acum câţiva ani, şi mi-am făcut cruce că am reuşit să scap de excesul ei imediat.
La fel, am încercat o mască, chipurile, pentru păr gras, gătită din: un ou, zeama de la o lămâie şi o linguriţă de miere. A se folosi imediat după spălarea pe cap şi a se spăla pe cap imediat după ce se foloseşte.
Ce să zic, pentru o scurtă vreme, chiar mi-am admirat şi eu părul : mai puţin gras cu ajutorul lămâii, deşi hrănit din plin cu ou şi miere, ceea ce înseamnă strălucire şi un nr. mai redus de vârfuri despicate.
Vopsea de păr: habar n-am, nu vreau să mă vopsesc până nu încep să încărunţesc. Dacă e ceva ce-mi place într-adevăr la părul meu, acel lucru e culoarea: şaten deschis, uneori ( mai rar, e drept , doar când are el chef )- cu câteva accente roşcate. Totuşi, din câte se aude prin lumea largă, e mai puţin nocivă vopseaua fără amoniac. Iar, dacă e şi spumă, ca s-o poţi aplica mai uşor, cu atât mai bine.
Multumesc.eu am folosit uleiul de ricin pentru gene si da mi-au crescut, apoi mi-am schimbat ramele la ochelari, si nu ma mai pot da cu rimel pentru ca sunt prea mari acum.dar nu am incercat la unghii.voi incerca si cu ulei de masline, sper sa functioneze.pe par ma spal cu sampon de urzici, ma scapa de matreata dar nu si de ingrasare rapida.cafea,te referi la zatul ce ramane dupa ce faci cafeaua sau cafea nepreparata? masti pentru par am incercat ou, ulei de ricin, de argan si de masline, cu lamaie si miere.toate amestecate.da numa Dumnezeu stie cum mi-am scos mierea din cap.si vopsele tip spuma nu am incercat...tin sa mentionez ca ma vopsesc des si la 21 de ani am mai putin par in cap decat are bunamea, pentru ca am inceput sa ma vopsesc de mica, sa zic pe la 16 ani.multumesc de raspuns, voi incerca ce ai spus iar pentru par voi incerca sa fac "masti"diferite pentru ca toate impreuna am avut impresia ca mai tare l-aau ingrasat.mersi:*
Pentru puţin, sper să-ţi fie de ajutor. Îţi mulţumesc şi eu pentru apreciere.
Hmm,interesant, zici că ţi-au crescut genele cu ulei de ricin? Cred că o să reiau "tratamentul",de data asta cu mai multă seriozitate Măcar de ar ajunge şi la mine genele până la lentilele de la ochelari! ^_^ Acu', eu auzisem că e bine să le tunzi puţin primăvara, ca pe pomi, şi abia apoi să le ungi; dar la asta nu mă bag,că nu vreau să le ciuntesc de tot, cum am făcut odată cu bretonul.
Zaţ, cafea pudră, nu ştiu dacă e prea mare diferenţa. Eu prefer cafeaua pentru că e mai comod, nu mai stau cu grija să păstrez zaţul Şi chiar îmi simt tenul mai curat şi revigorat când apelez la ea.
Da, cred că problema cu masca a fost multitudinea de ingrediente la un loc. S-ar putea ca părului gras nu-i facă bine şi mai mult ulei la rădăcină. Dacă vrei neapărat să foloseşti ulei de orice tip, aplică-l doar pe lungimea părului şi la vârfuri,pentru hidratare. Eu n-am utilizat ulei pe păr până acum.
Am avut şi eu problema cu clătitul măştii, mi-au rămas urme de albuş prin păr. Eu cred că nu mierea s-a dus greu la tine, ci oul şi uleiurile. Ce mi-a plăcut mie a fost că lămâia a neutralizat în mare parte mirosul de ou,care, fie vorba-ntre noi, nu e printre cele mai seducătoare arome.
Stai liniştită, că nici părul meu nu e prea breaz, chiar dacă nu l-am vopsit până acum. E tern, cu firul subţire, fără volum şi, cum spuneam, rar. Totuşi, cu timpul, dacă n-am prea reuşit să le corectez, am învăţat să-i accept defectele.
Uite numa ce am citit pe net ca merge bicarbonat amestecat cu apa calduta pana se face masca si aplicata pe fata vreo cateva minute, cica face minuni, la fel si pentru unghii pentru exfoliere.eu nu mi-am taiat genele,dar am facut tratamentul vreo luna si lasam uleiul pana dimineata,problema era cand cascam ca imi curgeau lacrimi si gandeste-te
m-am dat cu ulei de ricin si pe sprancene pentru ca le-am ciopartit si dupa aia nu mai cresteau.le-am dat cu ulei de ricin, au crescut si apoi le-am tuns si dat forma.
eu oricum am probleme cu crescutul, parul, unghiile, genele tot imi creste greu.pana si la inaltime am 1 50
dar multumesc inca odata, voi incepe masca cu cafea inca din seara asta
anonim_4396 întreabă:
andrutzik24 întreabă: