Cuvântul parfum, folosit în zilele noastre, provine din limba latina "per fumus" și înseamnă "prin fum". Parfumeria, sau arta preparării parfumurilor, a luat naștere în Mesopotamia antică și Egipt, și a fost rafinat în continuare de Romani și Perși.
Deși parfumuri și parfumerii au existat în India, o mare parte din aromele lor se bazează pe tamâie. Primul chimist înregistrat a fost o femeie pe nume Tapputi, o preparatoare de parfumuri. Ea a distilat flori, uleiuri și obligeana, cu alte aromatice, iar apoi le-a filtrat și le-a pus înapoi, repetând procedura de nenumarate ori.
Arheologii au descoperit, în 2005, cele mai vechi parfumuri în Pyrgos, Cipru. Aceste parfumuri au o vechime de aproximativ 4.000 de ani. Parfumurile au fost descoperite într-o parfumerie antică. În epoca veche, oamenii au folosit ierburi și condimente precum migdale, coriandru, mirt, rasina de conifere, bergamot.
Un chimist arab, Al-Kindi (Alkindus), a scris, în secolul al nouălea, o carte despre parfumuri, pe care l-a denumit: "Cartea Chemist a parfumurilor și distilării". Aceasta conține peste o sută de rețete pentru uleiuri aromate, balsamuri, ape aromatice și înlocuitori sau imitații de medicamente scumpe. Cartea descrie, de asemenea, 107 de metode și rețete pentru prepararea parfumurilor și echipamentele pentru prepararea parfumurilor, cum ar fi alambic. Medicul persian musulman, Avicenna (cunoscut și ca Ibn Sina) a introdus procesul de extragere a uleiului din flori prin distilare, astăzi aceasta fiind cea mai frecventă procedură, experimentând în primul rând cu trandafiri. Până la descoperirea lui Avicenna, parfumurile lichide erau amestecuri de uleiuri și sfărâmate sau petale. Ambele materii prime și technologia de distilare a influențat semnificativ parfumeriile de vest și evoluția științifică, în special proprietățile chimice.
Arta fabricării parfumurilor a devenit cunoscută în Europa de Vest înca din 1221. În est, maghiarii au produs în 1370 un parfum din uleiuri parfumate, amestecate într-o soluție de alcool, la comanda reginei Ungariei, Elisabeta, parfumul fiind cunoscut sub numele Apa Ungariei. Arta fabricării parfumurilor prosperat în perioada Renașterii în Italia, și în secolul al 16-lea, rafinamente italiene au fost luate în Franța, de Rene the Florentine (Renato il fiorentino), parfumeurul personal al lui Catherine de' Medici. Laboratorul lui a fost legat cu apartamentul ei printr-un pasaj secret, astfel nici o formulă nu se putea fura. Datorită lui Rene, Franța a devenit foarte repede unul dintre centrele europene de parfum și fabricare produse cosmetice. Cultivarea florilor pentru esența lor parfumată, care a început în secolul al 14-lea, a crescut într-o industrie majoră în sudul Franței. Între secolul 16 și 17, parfumurile au fost folosite în primul rând în cercul bogaților pentru combaterea mirosurilor corporale, rezultând din cauza băilor neregulate. Parțial datorit acestei clientele a fost creat industria parfumurilor. În Germania, frizerul italian Giovanni Paolo Feminis a creat o apă de parfum numit Aqua Admirabilis, cunoscut azi sub denumire de apă de colonie.
sursa: Wikipedia.
Și creatori de parfumuri : Nina Ricci, Christian Dior, Francois Cotz, Jean Paul Gaultier
Baftă!.
anonim_4396 întreabă: