Și eu merg o dată pe lună ca să mi le scoată tot la un cosmetician și nu vreau să te dezumflu, dar doare, și chiar destul de rău. Acum depinde și de câte puncte negre ai, de cât de îngrijit e tenul, mie mi-a recomandat o soluție de la salon specială pentru puncte negre și coșuri. Ai putea să-i ceri și tu sfaturi în legătură cu soluțiile, cele de la salon sunt mult mai bune și nu se găsesc în magazine. Iar ca preț întrec nițel valoarea normală, dar merită. ^.^
La cosmetician mai întâi o să te demachieze, cel puțin mie așa-mi face. Apoi îți pune un aparat deasupra care-ți suflă aburi de apă naturală pe față, astfel încât să o înmoaie și să nu simți atât de tare durerea. Apoi cu un șervețel umed îți analizează tenul și unde vede puncte negre/coșuri le sparge. Oricum, e mult mai bine să ți le spargă un cosmetician. Acasă numai noi știm cât ne chinuim și apoi ne curge sânge, ne infectăm etc. În schimb el se pricepe.
După ce termină cu spartul coșurilor/punctelor negre, îți curăță tenul cu o bucățică de vată umedă. Apoi îți face o mască, după preferințe. Pe mine mă pune să aleg între ciocolată, fructe și o mască hidratantă albastră (nu știu sigur din ce e făcută), dar depinde de metoda cosmeticianului. Stai cam 10-15 min. cu masca pe față, apoi din nou cu o bucată de vată îți curăță tenul. Spre sfârșit te dă cu o pudră albă, care-ți usucă coșurile și ți-o masează pe față cam 2-3 min. Apoi ieși cam albă, dar pentru frumusețe orice. Indicat e să stai cu pudra până intră în ten, astfel să fii sigură că se usucă mai repede toate punctele roșii care-ți rămân pe față. După 2-3 zile, tenul tău o să fie perfect.
Succes!
A fost un coleg la acelasi tip de tratamen. mi-a zis ca a stat cu fata la aburi si dupa aia i-a scos punctele negre. A scapat de punctele negre dar i-au aparut coshuri urate pe toata fata.eu nu as risca(incearca crema acnesol:*)Bafta