Se spune ca poti cunoaste un om dintr-o simpla privire daca ne uitam la mainile acestuia. De asemenea, multa vreme mainile catifelate, frumoase si ingrijite au constituit o "carte de vizita" pentru femeile rafinate si elegante, pentru adevaratele doamne din inalta societate (si nu numai). Astazi, intr-un univers aflat sub semnul miscarii rapide, sub amprenta tendintei acute de permanenta schimbare, am inceput sa mai uitam din aspectele pe care odata le-am fi considerat importante si sa facem compromisuri care se rasfrang asupra propriului nostru corp. Din pacate, de cele mai multe ori, sacrificiile nu merita efortul. Atunci, pentru ca unghiile au fost si ar trebui sa mai fie inca marci ale feminitatii, ale stilului, merita sa le acordam ceva mai multa atentie si sa uitam de compromisuri in ceea ce le priveste.
Astfel, daca apar primele semne ale deteriorarii unghiilor pasul initial este acela de a reanaliza obiceiurile alimentare proprii. Unghiile casante sunt deci un semn clar al lipsei siliciului si/ sau calciului. Problema ar putea fi rezolvata foarte usor imbogatindu-ne meniul zilnic cu lactate, mere, cereale (sau mai bine, musli), nuci si alune. O reteta "din batrani" si care si-a demonstrat de nenumarate ori eficienta in timp este formata din cojile stranse de la 10-12 oua si sucul de la 3 lamai. Amestecul se lasa la macerat o saptamana iar in final se adauga apa si miere si se consuma o lingura pe zi. Efectele v-ar putea surprinde!
Nici uleiul de masline nu trebuie uitat iar utilizarea lui este cat se poate de simpla: se incalzeste usor, se storc cateva picaturi de lamaie si se lasa unghiile la inmuiat in acest amestec pana cand uleiul se raceste complet. Nu numai ca proprietatile solutiei vor avea rezultate excelente asupra sanatatii unghiilor dar si manichiura va fi mult mai simplu de efectuat. Si, daca la micul dejun renuntati la cafea in favoarea unui pahar generos de suc de mandarine imbunatatirile nu vor intarzia sa apara.
Unghii frumoase Si, pentru ca tot veni vorba de manichiura si aceasta trebuie adaptata in functie de proprietatile unghiilor noastre pentru ca altfel putem sa ne confruntam cu surprize deloc placute fara a le sti cauza.
Sunt de la Kallos cateva lacuri speciale pentru unghii. Sau: te faci in fiecare seara ulei de ricin pe unghii, si o data la 2 saptamanii le tratezi cu ulei incins.
http://www.kallos.ro/......445982.jpg arata cam asa, penultimul fiind foarte bun pentru a preveni ruperea unghiilor.
Inca ceva: sa nu iti tai unghiile cu foarfecuta sau unghiera, ci sa le pilesti, insa intr-un singur sens.
Pentru asta iti trebuie mult calciu ceea ce inseamna sa bei lapte, in jur de o cana pe zi.
Pai in primul rand, este recomandat sa ai unghiile date cu lac, oja, most of the time pentru ca asa eviti sa se rupa. si ca sa nu se exfolieze, evita sa folosesti pilele din metal. incearca sa folosesti una din carton si atunci cand pilesti unghia, fa-o intr-un singur sens.
sau poti face ca mine, iti cumperi un lac intaritor de la avon. si eu aveam unghii care se rupeau repede, se crapau, ca sa zic asa. si dupa ce am folosit lacul de la avon, nu mi se mai rup unghiile, aproape niciodata. sunt foarte tari .
DaciaRomania întreabă: