Hai să-ți povestesc ce-am pățit eu.
Ca orice altă adolescentă, mi-am dorit o schimbare, ceva care să nu mai aparțină trecutului. Pe-atunci, aveam un păr lung, aproape până la fund, și nu mă gândeam decât la noua schimbare și la cât de bine îmi va sta. Gânduri de copil naiv!
O frizură nouă era cel mai potrivit lucru pentru mine, sau bine, așa credeam la început.
Nu am ascultat sfaturilor celor din jur (ei mereu mi-au spus să nu mă tund, pentru că am un păr foarte frumos), și până la urmă, m-am tuns. De la părul lung, până la fund. am ajuns să am părul puțin mai lung de umeri.
Primele zile au trecut repede, însă după, au devenit un adevărat coșmar! Mă detestam pentru că mi-am tuns părul, și pur și simplu nu știam ce să mai fac. Nu mai puteam dormi, pur și simplu speram să fie un vis și să mă trezesc cât mai repede.
Ei bine, a trecut aproape un an de atunci. Am realizat că eram o idioată, pentru a trăi într-o astfel de lume, schimbările sunt esențiale.
Așa că sfatul meu pentru tine este să găsești un frizer bun, care să te tundă că acea tipă, însă să te și avantajeze.
Și, nu trebuie să știi neapărat cum se numește frizura tipei, găsește o poză pe internet care să se vadă cât mai clar, și după du-o coafezei tale.
Daca ai o coafeza buna, care nu vrea doar sa iti ia banii, iti va spune daca te avantajeaza sau nu, ori daca poti face cateva modificari in fafoarea ta.
Du-i ca model niste poze, dar nu doar din fata, ea trebuie sa vada si din lateral, si din spate cum trebuie sa lucreze
Bafta cu schimbarea!
Cel mai bine este sa ii arati coafezei o poza cu Cristina si sa iti dea ea cateva sugestii