Nu pot să nu constat o acutizare, a unei probleme vechi de când lumea , de care suferă societatea noastră și anume falsitatea. În momentul care suntem învățați de alții când să râdem, când să plângem, când să ne bucurăm și când să ne întristăm, oare unde mau suntem noi? Când simțim cu adevărat, când ne exprimăm cu adevărat și când se exprimă prin noi, ceea ce ne-a fost inoculat? Este de înțeles că pentru că o societate să funcționeze, trebuie să respecăm anumite reguli (uneori chiar impuse), dar când impunerea merge atât de departe încât să ni se spună ce ar trebui să simți, nu pot să nu constat derapajul.
Poți să faci ce vrei, dar nu uita, că dacă te îmbraci extravagant și devii excentrică, vei putea fii ușor ironizată, lumea va râde de tine și te va cataloga, drept ciudată. Ei manifestă aversiune față de tot ce nu este "normal", reacționează la tot ce iasă din normă. Nonconformitatea sau nonconformismul poate fi o sursă de durere. Refuzul de gândi ca ceilalți poate deranja pe cei din jur, dar în același timp poate fi sursă de originalitate. Totuși, fă ce crezi tu că ar fi cel mai bine, dar ținând, totuși cont și de echilibru.
"Esența tuturor lucrurilor stă în echilibru, iar lipsa echilibrului, înseamnă distrugerea vieții."
Funda?
Nu ai spus nicaieri ce varsta ai, fiindca uneori aceea este relevanta.
Daca esti minor, este evident ca esti la mana si deciziile mamei, deci nu prea ai de ales, decat sa accepti educatia si indrumarile mamei.
Salut! De când alegerile tale depind de mama ta?
anonim_4396 întreabă: