La bluze şi rochii pe gât îmi place să port părul în coadă. E cel mai potrivit mod de a evidenţia şi haina, şi părul, şi faţa.
Totuşi, pentru un banchet trebuie ceva sofisticat, pentru că altfel ai risca să pari prea casual, şi având în vedere rochia (mi se pare) destul de simplă, părul, prin urmare, ar trebui să fie sofisticat.
i.imgur.com/uc8wg1O.jpg
Tot bine merge şi un coc, deşi e fumat şi va fi purtat de majoritatea fetelor de la banchet. Modele de "coace" găseşte pe toate site-urile, ar fi inutil să încerc să pun nişte poze acum, ea trebuie să îşi aleagă modelul de coc care i se potriveşte, dacă va alege asta.
După cum arată, ceea ce e necesar să facă, indiferent de ce coafură va alege, este să îi dea volum.
Până la urmă, imaginea de ansamblu contează, adică cum va reuşi să îşi îmbine coafura, machiajul şi rochia.
Am scris la persoana a treia. Nu e vorba de mine, ci de o colegă. http://i.imgur.com/sKV5ZI0.jpg. E înaltă și slabă.
Mulțumesc. Nu îi e foarte ușor să și-l prindă, fiind mai scurt la spate, de asta am cerut ajutor aici.
Da, mă gândeam la asta. O alternativă ar fi să îşi pună extensii. Dar dacă va alege să şi-l coafeze singură, şansele să iasă ceva foarte reuşit, sunt destul de scăzute.
Având părul mediu, şi-l poate strânge mai jos pe ceafă, după ce şi-l tapează; cu cât îl strânge mai sus, cu atât coada va fi mai mică.
Inspiraţie!
DaciaRomania întreabă: