Sincer, nu.
Părinții nu-mi fac observații privind stilul meu de a mă îmbrăca, pentru că (zic eu) nu ar avea de ce.
Sunt o persoană destul de grijulie, așa că nu voi șoca pe nimeni cu stilul meu.
Şi în plus, la scoală mă îmbrac normal, fără să atrag atenția nimănui.
Nu, oricum sunt la facultate si nu ma duc dezbracata, cu decoltee sau mai stiu eu asa ca nici daca ar vrea nu ar vrea ce sa comenteze
Nu, chiar mama e mai excentrică decât mine la capitolul haine. Îți dai seama ce noroc am? Uite, m-am uitat la acea emisiune numită „Comanda la mine" și am văzut și altă tipologie de părinți. Am rămas cu un gust amar și îmi vine să mulțumesc destinului că m-a nimerit cu familia pe care o am. Mi-a făcut șuvițe, de exemplu, chiar în clasa a patra. Am voie să îmi fac orice vreau (în afară de pierce-uri și tatuaje).
O mare problemă cu părinții este că mulți sunt învechiți, nu pot să deosebească schimbarea de indecență, lumea evoluează iar ei urmează aceleași tipare învechite. Ce contează dacă ai blugi rupți sau bocanci atâta timp cât nu ai o fustă mini cu care chiar te faci de râs? Dacă ar fi cu adevărat haine interzise, s-ar scoate de pe piață.
Buna! Nu, si nici nu ar avea de ce. Nu mai am nici varsta la acre parintii sa imi aleaga tinuta (am 20 de ani) si, in plus, sunt mereu imbracata cu bun gust, decenta si elegnanta, atat la scoala, cat si in timpul liber.
Nu ar avea de ce! daca stiu cum sa ma imbrac cu bun gust fara sa exagerez nu e nevoie de comentarii.
)
am 2 perechi de blugi rupti si mereu imi zice sa nu ii port)
in afara de aia nu zice nimic
Nu, şi atunci când o fac o fac în glumă, pentru că ştiu că oricum tot cum vreau eu mă voi duce îmbrăcat.
Buna!
Nu nu imi fac!
Chiar daca mi-ar face, nu i-as asculta.
Dar stiu o fata care nu o lasa parintii sa poarte pantaloni prea scurti, sau bluza pe umar, sau blugi rupti (ca ii zice ca sunt de panarama->eu una nu cred asta, dar asa cred parintii ei )
Sper ca te-am ajutat!
Pa, pa.
Da si intotdeauna imi zice uite cum se inbraca ala uite ce bine ii sta inbracat aluia si tot asa nu inteleg ca asta e stilu meu vestimentar si asa imi place sa ma imbrac
dancapitan întreabă:
razadeluna întreabă:
razadeluna întreabă:
Alex2126 întreabă: