Locuri de munca sunt pentru toata lumea. Sau te crezi mai special pentru ca faci tratament hormonal? Asta ar insemna discriminare pozitiva.
Aia bolnavi de cancer, care fac chemoterapie ar trebui sa ceara locuri de munca speciale pentru ei?
Sau persoanele care au copii in grija?
Nu, nu sunt locuri de munca pentru trans! Sunt locuri de munca si atat.
Îmi pare rău să aud asta, din păcate România mai are nevoie de decenii sa se educe în privința asta, sa respecte libertatea celuilalt în orice ambient, social, profesional etc.
Ca să înțelegi la ce ma refer, eu locuiesc în UK iar aici discriminările de orice fel nu sunt tolerate. Aoleu dacă faci glume deplasate referitoare la apartenenta sexuala a cuiva, cel raportat vine investigat și luate masuri disciplinare sau își pierde serviciul. Ne fac diverse ședințe în care ne amintesc cum trebuie sa ne comportam cu ceilalți în spiritul respectului reciproc și al unei bune conduite la locul de munca.
Eu as sugera ca, atunci când te prezinți la interviu ceri informații care este politica lor privind protejarea/tutelarea demnitatii persoanelor apartenente minorităților sexuale și ce trebuie să faci dacă ai putea fi victima unor astfel de episoade și ce masuri se vor lua.
În modul asta îl responsabilizezi pe angajator să-si protejeze angajatul de potentialele,, atacuri''.
Îți urez succes și un viitor strălucit.
Cheers
Locuri de munca exista. Dar tu de ce trebuie sa te lauzi cu ce esti? Intreb ca mai sus: te crezi special? Nu, nu esti. Din contra.
Caută si vei găsi. Nu spune că esti trans. Iti faci doar treaba la locul de muncă si atat.
TutelaMiranda întreabă:
anonim_4396 întreabă:
Mara6392 întreabă: