| Catelusdragut123 a întrebat:

Buna! Acum câteva zile, la scoala noastră au venit niște militari, si ne-au prezentat câteva informații despre aceasta cariera. Inca de pe la vreo 4 ani, imi doream sa devin militar. Acum sunt intr-o mica dilema, deoarece nici nu stiu ce sa aleg dintre o cariera în politie si una în armata. Sincer, as merge mai mult în armata, fapt pentru care deja m-am gandit sa merg la Colegiul National Militar,, Dimitrie Cantemir", iar peste cei 4 ani de liceu sa merg la Academia Forțelor Terestre. Invat foarte bine, dar îmi e frica de traseu(sunt praf la sport, nu pot sa fac flotări, dar ieri, fix de ziua armatei am reușit sa fac prima mea flotare corectalaughing) si de examenul medical, deoarece am suflu sistolic si nu stiu exact dacă o sa pot sa îmi indeplinesc visul.
Pe scurt, la vârsta de 6 ani, când am mers la un simplu control mi s-a dat trimitere la spital, la cardiologie. Acolo, mi s-a spus ca am ceva suflu sistolic. Acum o săptămână, am mers la medic deoarece eram răcită si a observat ceva ciudat la inima, spunandu-mi ca trebuie sa ma duc la control. Voiam sa îmi fac programare, sa vad exact ce am. Deci, întrebarea mea este: Pot aplica pentru un liceu militar daca am suflu sistolic? Multumesc.

Răspuns Câştigător
Răspuns utilizator avertizat
9 răspunsuri:
| Sophieka a răspuns:

Citind pe scurt printre fraze... Aplica si urmeaza-ti dorintele.

Vei reusi tot ce iti propui.

Suflul sistolic in general inceteaza dupa varsta de 18 ani. Toti avem cate ceva inneregula cu noi.

Bafta!

| HUAWEHUAWE a răspuns:

Eu te sfatuiesc sa nu, acum nu stiu cati ani ai si ce periaoda prinzi, razboi, alt razboi, habar n-am.
Parerea mea : e nu total!
Alege altceva

| Catelusdragut123 explică (pentru HUAWEHUAWE):

Multumesc. Sunt clasa a VIII-a si am 14 ani. Faza e ca nu îmi doresc altceva, de asta as fi foarte trista daca nu as putea sa intru.

| HUAWEHUAWE a răspuns (pentru Catelusdragut123):

Am inteles. Daca asta iti doresti cu adevarat ramane decizia ta ce o sa faci. Succes!

| Catelusdragut123 explică:

Sincer nu prea vreau sa fac altceva, asta e visul meu și voi lupta pentru el, indiferent dacă va veni un războilaughing