Salut, pai depinde de facultate. De exemplu eu sunt student la Universitatea Constantin Brancoveanu si lucrez si 8 ore pe zi, dar asta datorita faptului ca in fiecare zi am cursuri de la ora 17.00 pana la ora 20.00 (atentie la zi) deci nu la frecventa redusa. Am fost student si la Universitatea de Stat dar din pacate aia de la stat au un program foarte aiurea adica faci sa zicem 2 ore de 08.00 la 10.00 apoi ai fereastra de 3 ore si tot asa. Eu unul cu munca si cu orarul facultatii de stat nu am facut fata. Un job part time s-ar putea combina cu facultatea dar cu conditia sa ai un program flexibil ( adica cele 4 ore de munca sa le faci cand vrei tu in decursul unei zile ). Sper ca te-am ajutat.
Depinde cat de mult vrei sa le faci bine pe amandoua. poti sa-ti iei un job part time si sa mergi si la fac.insa asta inseamna sa fii plecat de dim pana seara. eu am lucrat 9 luni (program de 6 ore)din care 6 luni au fost in timpul facultatii iar programul meu era:la 7 ieseam din casa la 21 intram in casa.am reusit sa ajung cam la toate cursurile insa nu prea recomand pentru ca e mult prea obositor si parerea mea e ca mai ai destul timp sa lucrezi.o viata intreaga. eventual incearca ceva la 4 ore maxim.
anonim_4396 întreabă:
Maria_Renzo_1984 întreabă: