Înscrierile la selecțiile organizate de Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei se realizează pe bază de voluntariat, astfel cadrele militare, ofițeri și subofițeri care solicită participarea la selecție, denumiți candidați, trebuie să îndeplinească o serie de condiții generale și specifice, să fie foarte motivați, pregătiți fizic și psihic pentru a se putea alătura echipei B.S.I.J.
Stabilirea unor standarde profesionale ridicate impune îndeplinirea unor condiții specifice, candidatii trebuie să aibă întotdeauna o condiție fizică excelentă, forță, viziune și auz de excepție, să fie buni trăgatori, să demonstreze calm și maturitate în raport de necesitățile operative și să fie pregătiți psihic să facă față situațiilor neprevăzute.
Condițiile generale sunt cele prevăzute de O.M.A.I. 177/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile militare ale Ministerului Afacerilor Interne.
Condiții specifice:
a) experienţă în structurile operative ale M.A.I. de cel puţin 2 ani;
b) să fie apt medical și psihologic pentru executarea de acţiuni şi intervenţii speciale;
c) să posede permis de conducere cel puţin categoria B, iar pentru funcțiile de conducător auto cel puţin categoriile B, C, E;
d) să manifeste disponibilitate pentru obţinerea cel puțin a uneia din specializările necesare desfăşurării misiunilor specifice zonei de responsabilitate (scafandru, paraşutist, alpinist, pirotehnician);
e) să aibă o condiţie fizică foarte bună;
f) să aibă cunoştinţe şi deprinderi de bază în mânuirea armamentului din dotare;
g) să fie capabil să lucreze în condiţii de stres, program prelungit, fără supervizare;
h) să parcurgă stagiul de pregătire compactă sub coordonarea specialiștilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și să obțină calificativul "CORESPUNZĂTOR".
(4)Ofițerii, pe lângă condițiile menționate mai sus, trebuie să îndeplinească și următoarele criterii:
a) capacitate decizională foarte bine dezvoltată;
b) cunoașterea la nivel mediu a cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională;
c) abilități de operare a computerului.
Recrutarea personalului se realizează în două etape, etapa preliminară și etapa selecției.
În etapa preliminară se publică anunțul către toate structurile Jandarmeriei Române, se primesc și centralizează rapoartele/solicitările de participare la selecție, se verifică dosarele personale prin prisma îndeplinirii de către solicitant a condițiilor prevăzute și evaluarea aptitudinilor fizice (categoria "specială"), conform prevederilor legale în vigoare.
În etapa selecției se desfășoară interviul de cunoaștere, testarea psihologică a candidaților cu psihologul unității, stagiul de pregătire compactă și evaluarea competențelor și aptitudinilor sub coordonarea specialiștilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei;
Stagiul de pregătire compact și evaluare a competențelor și aptitudinilor presupune parcurgerea programului de pregătire organizat pe specialități militare și tipuri de funcții (pe baza planului aprobat de comandantul brigăzii) și evaluarea la tragerea cu armamentul din dotare.
Nepromovarea oricărei etape/probe atrage eliminarea din cadrul selecției.
anonim_4396 întreabă: