Dacă vrei să devii medic, specializarea oricum o alegi dupa ce termini facultatea, cand vei face rezidentiatul. Ideea e ca in cei 6 ani de facultate, vei ajunge sa cunosti cate putin din fiecare specializare, ceea ce implică si operații, autopsii etc
Deci, dacă stii ca ai o oarecare frica de sânge, la modul ca leșini sau ti se face rau cand vezi sânge, ar trebui sa te îndrepți spre altceva. Dar stai linistit, până sa intri la facultate, ti se vor schimba preferințele asupra profesiei
Am ceva de genul hemofobiei, dar nu grav.
Să fii medic și să ai această fobie e mai greu. Asta se poate vindeca.
Ai cursuri de anatomie, disecție de cadavre, curs și practică la chirurgie. Dacă treci de toate astea, poți alege apoi o specialitate unde injecțiile și preluarea de probe de analize de sânge să fie făcute de asistenții medicali. Dar trebuie să înving acest handicap.