1.Conform Anexei nr.2 din Ordinul MAI nr.177/2016, citez:
SECŢIUNEA a 3-a.Condiţii legale şi criterii specifice de recrutare pentru admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a cadrelor militare, precum şi pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională
ART. 6.(1)Condiţiile legale de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a cadrelor militare, precum şi pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sunt următoarele:
a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris şi vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
d) să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
e)să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi, iar în cazul candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f)să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat, pentru candidaţii la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ;
g) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
j)să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
l)să îndeplinească condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, pentru încadrarea în funcţii de cadre militare prin rechemare în activitate, încadrare directă sau transfer din cadrul instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
(2)Aptitudinea/inaptitudinea prevăzută la alin. (1) lit. d) se constată de structurile de specialitate ale MAI, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu. În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv. Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale.
(3)Dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. f) se face cu diplomă sau cu adeverinţă care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, din care să rezulte faptul că au susţinut şi promovat examenul de bacalaureat.
ART. 7.(1)Criteriile specifice pentru recrutarea candidaţilor la examenele de admitere în instituţiile de învăţământ, forma de învăţământ cu frecvenţă, în vederea formării profesionale iniţiale, sunt următoarele:
a) să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concursul de admitere;
b) să aibă înălţimea de minimum 1, 70 m bărbaţii şi 1, 65 m femeile;
c) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
d)să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9, 00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
e) să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;
(2) Verificarea cerinţelor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se realizează cu ocazia examinării medicale."
2.Te poti uita, orientaiv, pe site-ul oficial, la Admiterea 2017 dar informatia corecta si sigura va fi in Admiterea 2018.
3.Inveti bine temele prevazute la admitere.
3keen întreabă:
aksjsksbjsbs întreabă: