Cel mai probabil nu pentru că au avut voci excepționale și s-au detașat de ceilalți copii de vârsta lor.
Cred că ai observat că niciuna dintre ele nu are voce deosebită și sunt puse să cânte ceea ce dă bine la public, vara mai ales, ca să nu-și dea oamenii seama. Cele două piese fac parte din același tipar, trebuie să cânți cât mai copilărește, să faci niște așa-zise "scheme" vocale ca să impresionezi publicul (vai, dar ce voce rară are fata! când colo cântă ca orice copil de vârsta lor) și gata.
Răspunsul la întrebarea ta? Banii.
Părinții trebuie să aibă bani ca să întrețină copilul dacă vrea să fie artist, pentru că el are și școală și nu poate sta toată ziua pe la concerte ca să câștige atâția bani, mai ales dacă sunt și în toată țara.
Îmi pare rău că am scris atât pe acest subiect.
In mare parte vedetele sunt descoperite de catre producatori. De exemplu Mario Galatanu, zis pe numele de scena Fresh Kid, a fost descoperit cand acesta a venit la studiourile HaHaHa Production pentru a canta in fata lui Smiley si a lui Alex Velea. Dar unele vedete si-au inceput cariera in urma unor premii castigate sau a unor concursuri. Sper ca te-am ajutat :*.
Buna!
Pai din cate stiu eu, este adevarat Nicle Cherry a fost lansata de TommoProduction, dar ea a fost descoperita de Pepe la un karaoke, si a auzit-o cantand si deci fata a avut noroc Si oricum a fost la multe concursuri si chestii de genul asta care au legatura cu muzica
Oricum este foarte greu sa te lansezi asa din senin doar prin "a le trimite un mesaj ".
Deci sper ca te-am lamurit cat de cat
Toate astea se intampla doar pentru ca tommo sunt o gasca de pedofilii. Si ele au un pedofil cel mare care le cauta pe micute frumoase, cu fite care vrea sa ajung sus cu orice pret (dar mai bine fara sa muncesc), ca sa le …
si ele primesc inapoi piesele scrise, faima si bani
Deci de fapt gasca asta este pur si simplu un bordel legal cu minori