| kyraxd a întrebat:

Bună TPU! Aș putea să intru la liceul de arte Tonitza, chiar dacă nu sunt atât de buna? Mi-e frica și de probele pe care trebuie să le dau, odată pentru ca nu am exersat în fiecare zi, iar a doua ca mereu am niște momente în care îmi dispare motivația și ajung sa nu desenez absoult nimic. Acu ca ma gândesc a trecut mult timp de când n-am desenat și pictat. Am participat la un concurs de pictura in clasa a7a, dacă nu ma înșel, unde am câștigat locul 2 pe județ, apoi iar ceva concurs, făcusem pentru religie ceva pictura cu o biserica, unde și acolo mi-a povestit profesorul, că cel care juriza, a fost atat de uimit încât cum mi-a văzut lucrarea a zis ca este câștigătoare. Acu nu știu ce sa zic, e foarte sigur ca acolo sunt unii mult mai buni și ai mei mi-au spus sa fac ceea ce îmi place, dar sunt foarte nehotărâtă și nu știu nici eu ce vreau, pe lângă asta, aud des ca nu o sa fac bani din chestia asta și că sa aleg ceva meserie care sa fie de bază și desenul sa fie un hobby. Desenez și digital, am câteva desene și folosesc o tableta de 200 de lei de la Wacom, nu e cea mai profesionala, dar e buna și îmi fac de lucru. Apoi mi-e frica și de matematica, am auzit ca se face și eu fiind praf rău, na. Nu știu ce ar trebui sa fac, sa aleg filologie și sa las arte, of. Eu as vrea sa devin artist digital, să creez comic-uri, sau design-uri. Imi schimb repede ideile și nu știu ce sa mai fac, ba zic ca fac ceva, după aleg altceva. Ce ziceți laughing as vrea și ceva sfaturi în legătură cu liceul de arte Tonita, mai multe informații și ce ar trebui sa fac și cum sa fac, mulțumesc!

1 răspuns:
anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Daca crezi in tine, orice e posibil, indiferent de posibilitatile materiale. Eu am terminat facultatea de arte insa nu lucrez in domeniu, depinde ce anume vrei sa faci in materie de arta pe viitor. Sunt unele in care profesezi foarte greu, iar altele unde te poti angaja pe toate drumurile (graphic designer de exemplu).