Pai nu am o experiență în domeniu, dar ce îți pot spune e că da și nu e dificila munca.
Asta depinde în mare parte de copii.Eu am interacționat cu câțiva și îți pot spune din experiența că unii au fost destul de dificili,in timp ce alții erau cam prea activi(știu că așa sunt copiii în general,dar unii sunt la puterea a doua )
+Depinde și de răbdarea ta,daca ai răbdare cu ei,le poți face mai ușor față.
Cât despre daca se realizează sau nu pe contract,depinde,in primul rand,de cat de solicitata ești. Daca ești solicitata in fiecare zi(deși puțin probabil),poți solicita să ți se facă un contract,in caz contrar,poți munci la negru,sa zic așa, pentru că nu are rost sa ai un contract doar pentru o seara.
(Dar că tot veni vorba,și aceasta înțelegere între tine și părinții lui semnifica un contract,se numește contract civil și e diferit de cel oficial, din prisma faptului că nu semnezi nimic la cel civil+obligațiile nu sunt fixe, se pot modifica ulterior)
Legat de faptul daca se cere sau nu experiență, îți dai seama că cineva sănătos la cap nu și-ar lasa copilul cu oricine, ideal ar fi sa ai o oarecare experiență justificată printr-o hârtie care sa ateste asta sau in cazul in care ai mulțumit familia precedenta, printr-un apel telefonic la familia respectivă să se convingă(asta te ajuta sa fii convingătoare)
Însă sunt și familii care caută din scurt o bona și nu prea găsesc, deci da.
Cam atât te pot ajuta!
Cum să nu fie dificilă munca, din moment ce trebuie să-l ștergi la c*r, să-i schimbi chiloții/scutecele îmbibate în pi*at, să-i speli hainele, să-i gătești, să respecți un regim alimentar adecvat, să-i speli hainele murdare, să ai grijă să nu se rătăcească, să nu se ardă, să nu sară pe geam sau să bage degetele în priză, să nu dărâme chestii valoroase de prin casă, să-l cari în brațe sau cu tot cu cărucior, să-l convingi să doarmă etc?
Unele fete poate mai au și frați mai mici acasa...
Totul tine de tine si cum te descurci cu copii. Daca daca iti plac si stii sa te porti cu ei nu e nimic dificil in a avea grija de un copil.
Cat despre asptele legale... poti avea contract sau poti lucra la negru. Asta tine de familia la care te angajezi. La fel si experienta.
sweetangels întreabă:
LoveTVD întreabă: