Desi aceasta întrebare este posibil sa o mai fi pus, aici sau chiar unor oameni fata în față, sper că este cineva din domeniul militar care mă poate ajuta cu răspunsuri. Deși momentan fac o facultate de inginerie electrica, sunt in anul 2, îmi doresc de când mă știu o cariera militară. Mă văd purtând uniforma, și pentru că sunt o persoana căreia îi place să fie activa fizic, știu că vreau ca cele 8 ore de munca dintr-o zi sa reprezinte ceva fizic.
Întrebarea mea este : dacă termin aceasta facultate de inginerie, este posibil mai departe sa merg pe partea militară? Din cate mi-au spus mai multe persoane ce se pricep, este posibil dacă îmi depun CV-ul, sa fiu angajat în armata după ce fac un curs de formare, ca și ofițer. O alta modalitate mi s-a spus că ar fi sa fac master-ul la academia tehnica militara pentru că și civilii pot fi admiși la acel master, dar din cate am înțeles cei care fac master la taxa după sunt fii ploii. O alta modalitate la care m-am gândit ar fi după terminarea facultății, să fac și o Academie militară ( evident trebuie sa plătesc studiile ) dar nu as inclina la tehnica militara ( durează 4 ani și practic eu deja as fi inginer, nu ar avea rost sa fac inca o facultate de inginerie ). Rog un cunoscător, ce m-ar sfătui să fac în situația mea? Care este viața unui militar? Cum am spus, eu vreau sa fac ceva fizic ca și cariera, nu vreau sa stau toată ziua într-un birou. Ce sa fac în continuare, ar fi și soluția să renunț la facultate și să dau admitere la academia militară? Mulțumesc
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (13.59.198.150) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro