Dacă ești foarte bună și te faci profesoară la nivel Universitar de Matematică câștigi bine!
În privința meditațiilor depinde de cât muncești, dar un prof universitar are și alte posibilități de câștig, și în afară de meditații!
Am scris ceva pentru un copil care zicea că nu se descurcă la mate, dar ce am scris este valabil și pentru alte materii unde nu merge toceala, deci și la fizică și la chimie, șamd!
Dacă vei învăța la mate, la fizică, la chimie, la informatică, șamd după sfaturile din acest material, ai multe șanse să devii o persoană importantă în domeniul tehnico- științific.
Eu la generală ( gimnaziu ), nu apreciam disciplinele fizică și chimie, că aveam niște profesoare foarte slab pregătite profesional, la materiile respective, și de aia nici nu apreciam disciplinele respective.
La sfârșitul clasei a 8 a mă gândeam să mă fac profesor de istorie, de desen sau eventual de matematică.
În clasa a 9 a, am văzut că și fizica și chimia sunt frumoase.
La mijlocul clasei a 9 a voiam să mă fac chimist șamd.
Atunci nu mai voiam să mă fac nici profesor de istorie, nici de matematică, și nici de desen!
Când vei avea TU, 18 ani vei decide TU, ce meserie vei vrea Tu, să faci, cât de cât mai în cunoștință de cauză.
România are nevoie și de matematicieni care să lucreze în domeniul simulărilor și modelărilor matematice, de ingineri care să proiecteze instalații și utilaje de energetică neconvențională, și de diverși ingineri, în diverse domenii și toți ăștia trebuie să cunoască foarte multă matematică.
Deci este bine că îți place matematica și dacă vei urma sfaturile din acest material vei învăța cu mai mult spor la matematică.
Prima etapă este înțelegerea terminologiei din lecție!
Deci trebuie să cauți în dicționarele de pe internet ce înseamnă foarte exact cuvintele și expresiile utilizate în lecție.
Fiecare lecție nouă, este ca o limbă străină, drept pentru care trebuie să cunoști foarte bine sensul cuvintelor folosite ==adică ce înseamnă exact == cuvintele și expresiile folosite, în acea lecție.
Deci citești lecția și îți scoți cuvintele și expresiile pe care nu ești sigur și le cauți înțelesul adevărat în dicționare.
După asta, după ce te-ai lămurit exact, recitești lecția și gândești legat de conținutul celor afirmate, în textul lecției, „ de ce este așa, de ce nu este altfel, șamd. ".
După ce ai gândit privitor la textul respectiv recitești lecția și îți reprezinți în minte, dar preferabil în scris pe hârtie, un fel de schemă a lecției, pe blocuri de idei.
După asta recitești din nou lecția, mai gândești legat de textul de lecție și astfel ai trecut de prima etapă cea a înțelegerii conținutului lecției.
După asta te gândești la eventuale aplicații ale textului de lecție.
Fiecare disciplină școlară trebuie abordată specific.
La matematică, fizică, chimie te uiți după probleme rezolvate care ar avea legătură cu teoria din lecția respectivă.
După ce te uiți pe niște probleme rezolvate legate de teoria din lecție, te gândești să îți scrii tema, dacă ai ceva de scris legat de acea lecție.
Rezolvare de exerciții și probleme, răspunsuri la întrebări etc.
După ce ai scris ce aveai de scris, recitești lecția, ținând cont de blocurile de idei, din lecție.
Fiecare materie are metodologia sa specifică de abordare.
Sunt disciplinele tip zid de cărămidă unde ne-învățarea la o lecție sau la mai multe, face imposibilă învățarea ulterioară, deci ca un zid de cărămidă, unde lipsa unor cărămizi de la bază face ca totul să se prăbușească.
Astea sunt: matematica, fizica, chimia, informatica etc.
La istorie se poate să nu fi învățat despre Nabucodonosor sau despre Hamurapi și să vorbești despre Napoleon, că nu au legătură una cu alta.
http://www.scribd.com/doc/4776263/Tehnica-invatarii-
, este foarte bun, dar puțin prea teoretic.
Dacă dispui de timp poți să îl și citești, dar nu trebuie pus în practică tot ce scrie acolo, că ai avea nevoie de o zi de 72 de ore, iar zilele au din păcate numai 24 de ore.
La formarea noțiunilor, trebuie să conștientizezi genul proxim și diferențele specifice.
Gen proxim este mulțimea imediat mai mare și diferențele specifice sunt cea ce face să separi elementele mulțimii date, de restul elementelor mulțimii mai mari, deci cea ce caracterizează numai elementele mulțimii despre care se face vorbire // elementele mulțimii de interes.
Concret mulțimea pătratelor are ca mulțime imediat mai mare fie mulțimea dreptunghiurilor, fie mulțimea romburilor. Deci acela este genul proxim.
Deci pătratele sunt dreptunghiurile cu 2 laturi alăturate (care sunt și perpendiculare ), egale== congruente. Restul dreptunghiurilor care nu au două laturi alăturate = nu sunt pătrate.
Pătratul are 4 laturi egale dar dreptunghiul are laturile opuse paralele și =., iar dreptunghiul cu 2 laturi alăturate =este obligatoriu pătrat. Nu sunt pătrate dreptunghiurile care nu au laturile alăturate egale. Acestea sunt diferențele specifice.
Pătratul este rombul care are un unghi de 90 de grade,/un unghi drept.
Având un singur unghi de 90 de grade și fiind romb le are pe toate = și de 90 de grade.
Mulțimea Triunghiurilor echilaterale are ca gen proxim mulțimea triunghiurilor isoscele.
Triunghiul isoscel care are un unghi de 60 de grade este și echilateral. Nu sunt echilaterale triunghiurile isoscele, care nu a cel puțin un unghi de 60 de grade. Iar asta face diferența specifică. Totdeauna când întâlnești noțiuni noi, trebuie să te gândești, care este genul proxim și care sunt diferențele specifice, dacă vrei să înveți serios.
Tu pentru cine înveți?
Pentru tine și pentru viața ta sau ...pentru cine?
Numai proștii iau note mici... la matematică!
S-ar putea să nu înțelegi, anumite lucruri la matematică tocmai pentru că ai acumulat foarte multe goluri și se prăbușește „ zidul ", că sunt prea multe „ cărămizi", care lipsesc.
Ar fi multe de scris, dar în practică, meditațiile totuși...în România, încă, se dau pe bani.
Încă și așa, ți-am scris mult prea multe fără bani!
Treaba cu genul proxim și diferențele nu se învăța în toate facultățile de la Universitate.
Nouă ni s-a explicat numai în anul 4, la cursul de metodica predării disciplinei.
Cu alte exemple normal.
Dacă în exemplul prezentat anterior, cu mulțimea pătratelor dacă nu ai știi că există nici mulțimea dreptunghiurilor și nici mulțimea romburilor, și nici proprietățile acestor figuri geometrice, ai putea să zici că genul proxim pentru mulțimea pătratelor este mulțimea paralelogramelor iar atunci ar apare foarte multe, sau oricum mult mai multe diferențe specifice, decât în cazul prezentat anterior.
În aceste condiții ai putea spune că pătratul este paralelogramul cu 2 laturi alăturate perpendiculare și egale ca mărime, iar în terminologia nouă congruente.
Când formulezi o definiție nu trebuie folosite cuvinte în plus care nu sunt necesare.
http://ro.wikipedia.org/wiki/P%C4%83trat
Pătratul reprezintă poligonul regulat cu patru laturi și, în același timp, un caz particular de romb și dreptunghi.
definiție greșit formulată că alege ca gen proxim poligonul și nici măcar nu zice că este unul convex!
Îți spune că este un caz particular de dreptunghi, respectiv de romb, dar nu indică diferențele specifice,
dar... nu am scris eu această definiție.
Proprietăți
laturile opuse sunt paralele;
toate laturile sunt egale;
toate unghiurile sunt drepte;
laturile alăturate sunt perpendiculare;
aria este egală cu pătratul laturii;
aria este egala cu produsul diagonalelor împărțit la 2
perimetrul este egal cu latura înmulțită cu 4;
diagonalele sunt congruente și perpendiculare;
diagonalele sunt și bisectoarele unghiurilor;
mijloacele laturilor formează un alt pătrat;
are 4 axe de simetrie.
Paralelogramul este patrulaterul plan convex, care are laturile opuse paralele și egale (congruente), 2 câte 2.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Paralelogram
Paralelogramul este patrulaterul convex cu laturile opuse paralele si congruente.
Proprietăți
Laturile opuse sunt paralele și congruente;
Două unghiuri alăturate sunt suplementare (suma lor este egală cu 180 grade);
Diagonalele sale se taie în segmente congruente (se „înjumătățesc");
Într-un paralelogram unghiurile opuse sunt congruente (egale), iar unghiurile alăturate sunt suplementare.
Aria A a unui paralelogram este A=b•h, unde b este baza paralelogramului și h este înălțimea sa cu piciorul perpendicularei pe b.
Aria unui paralelogram este egală cu dublul ariei triunghiului format de două laturi alăturate și diagonala opusă acestora;
Aria unui paralelogram este egală cu produsul dintre lungimile a două laturi alăturate și sinusul unuia dintre unghiurile paralelogramului.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Patrulater
Patrulaterul reprezintă poligonul cu patru laturi. Patrulaterele pot fi simple sau complexe, iar cele simple, concave sau convexe.
Patrulatere convexe
Patrulaterele convexe reprezintă cele mai cunoscute patrulatere. Următoarea listă cuprinde câteva dintre acestea:
trapezul: două laturi opuse sunt paralele;
trapezul isoscel: două laturi sunt paralele și celelalte două sunt congruente; prezintă proprietatea că diagonalele sunt congruente;
paralelogramul: laturile opuse sunt paralele și congruente două câte două;
rombul: paralelogramul cu toate laturile egale; prezintă proprietatea că diagonalele sunt perpendiculare;
dreptunghiul: paralelogramul cu toate unghiurile drepte; prezintă proprietatea că diagonalele sunt congruente;
pătratul: rombul cu toate unghiurile drepte sau dreptunghiul cu toate laturile egale; prezintă proprietatea că diagonalele sunt congruente și perpendiculare;
patrulaterul inscriptibil: patrulaterul ale cărui vârfuri aparțin unui cerc; pătratul, dreptunghiul și trapezul isoscel sunt patrulater inscriptibile;
patrulaterul circumscriptibil: patrulaterul în care poate fi înscris un cerc; Teorema lui Pithot se referă la acest tip de patrulatere. "Într-un patrulater circumscriptibil suma lungimilor laturilor opuse este egală"
Aria patrulaterelor particulare
Patrulaterele particulare sunt: paralelogramul, dreptunghiul, pătratul și rombul.
Aria paralelogramului
A=b×h; unde b- baza; h- înălțimea.
Aria dreptunghiului
A=l×L; unde l- lățimea; L- lungimea.
Aria pătratului
A=l×l=l2; unde l- latura
Aria rombului
A=(d1×d2)/2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Romb
Rombul reprezintă un caz particular de paralelogram, având toate laturile egale.
Proprietăți
Deoarece rombul este un paralelogram particular, toate proprietățile paralelogramului sunt valabile și pentru romb.
laturile opuse sunt paralele și egale;
unghiurile opuse sunt congruente (egale), iar unghiurile alăturate sunt suplementare;
două unghiuri alăturate sunt suplementare (suma lor este egală cu 180 grade);
diagonalele se taie în segmente congruente (se „înjumătățesc");
aria este egală cu dublul ariei triunghiului format de două laturi alăturate și diagonala opusă acestora;
În plus:
toate laturile sunt egale (congruente);
diagonalele sunt (reciproc) perpendiculare;
diagonalele sunt și bisectoarele unghiurilor;
perimetrul este de patru ori latura.
aria este egală cu jumătate din produsul diagonalelor;
aria este egală cu produsul dintre pătratul unei laturi și sinusul unuia dintre unghiurile rombului;
aria este de patru ori mai mare decât aria triunghiului dreptunghic format de o latură și cele două semidiagonale.
Pătratul reprezintă un caz particular al rombului, în care toate unghiurile sunt egale (congruente). Un romb cu un unghi de 90 de grade este pătrat.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dreptunghi
Dreptunghiul reprezintă un caz particular de paralelogram, având toate unghiurile drepte.
Proprietăți
laturile opuse sunt paralele și congruente;
latura mai mare se numește lungime, iar cea mai mică, lățime;
aria este egală cu produsul dintre lungime și lățime;
aria este egală cu dublul ariei formate de lungime, lățime și diagonală;
aria este de patru ori mai mare decât aria triunghiului format de o latură și cele două diagonale;
diagonalele sunt congruente;
pătratul reprezintă un caz particular de dreptunghi, în care lungimea și lățimea sunt egale;
unghiurile sunt congruente și au măsura de 90 de grade;
Aria dreptunghiului este :L • l(lățimea înmulțită cu lungimea) Perimetrul dreptunghiului este : (L+l)*2
http://ro.wikipedia.org/wiki/Trapez
Trapezul reprezintă un caz particular de patrulater convex, având două laturi opuse paralele și celelalte neparalele. Laturile paralele ale unui trapez se numesc baze. Distanța dintre cele două baze se numește înălțimea trapezului. Trapezul care are laturile neparalele congruente se numește trapez isoscel. Trapezul oarecare - are cele doua laturi neparalele inegale, si niciuna din ele nu formeaza unghi drept cu bazele Trapezul dreptunghic - una din laturile neparalele este perpendiculara pe baze. Formula generala de calcul a ariei trapezului este: semiprodusul intre inaltime si suma celor doua baze.
Trapez isoscel
Trapezul isoscel e un caz particular de trapez, care are laturile neparalele congruente;
diagonalele sunt congruente;
în cazul în care diagonalele sunt perpendiculare, înălțimea este egală cu linia mijlocie, iar aria este egală cu pătratul înălțimii;
laturile neparalele sunt egale fiecare cu radical din suma pătratului înălțimii și pătratului semidiferenței laturilor paralele;
aria este produsul dintre linia mijlocie și înățime;
unghiurile opuse sunt suplementare.
Proprietăți ale trapezului isoscel
Într-un trapez isoscel unghiurile alăturate unei baze sunt congruente.
Într-un trapez isoscel ambele diagonalele sunt congruente.
Teoreme reciproce
Dacă într-un trapez unghiurile alăturate unei baze sunt congruente atunci trapezul e isoscel.
Dacă într-un trapez diagonalele sunt congruente atunci trapezul e isoscel.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Triunghi
Fiind date trei puncte distincte necoliniare, figura geometrică dată de reuniunea segmentelor închise determinate de ele se numește triunghi și este una dintre formele poligonale fundamentale ale geometriei.
La triunghi nu îți copiez că este prea mult de copiat. Citești tu de pe site.
Ăsta este un dicționar one - line.
Unele definiții sunt bune, dar altele sunt mai nefericit formulate, că nici ăștia nu știau de treaba, cu genul proxim și diferențele specifice.
Definiția bine formulată, este primul pas spre adevăr!
Dacă nu cunoști semnificația și sensul cuvintelor folosite în lecții, umbli ca un căpitan de navă nebun, care nu are sistemele de navigație funcționale și care umblă cu nava noaptea pe ocean, dar nu are idee, pe unde ar trebui să meargă nava lui.
Dacă nu știi foarte exact ce înseamnă, de fapt, fiecare cuvânt din lecția de matematică, textul lecției este ca și un text în limba chineză, pentru tine, din care, de fapt, nu înțelegi nimic.
Prima etapă esențială, în cadrul procesului foarte complex de învățare, este etapa de înțelegere al textului lecției.
A doua mare etapă este studiul de probleme și exerciți rezolvate legate de textul lecției respectiva.
După treaba asta, trebuie recitit materialul, deja cu alți ochi, că ai priceput ca ce este util textul acelei lecții.
Dacă ai timp faci și un conspect / minimal un rezumat / legat de textul din acea lecție.
După asta, când stăpânești cât de cât problematica lecției, te apuci și faci tema care ți-a fost dată să o faci acasă conexă, acelei lecții.
Eu nu dau meditații, în general, dar am fumat aproape un pachet de țigări, gândindu-mă ce să îți scriu ție, ca să îți fie de folos.
Nici nu am idee în ce clasă ești tu, și nici nu mai știu ce capitole de matematică, se mai fac, în fiecare clasă de școală acum, că eu am terminat liceul, de mulți ani.
Poate încă tu nici nu faci geometrie la școală, și poate nici nu ai cum să înțelegi exemplele date, că ești într-o clasă prea mică, în care încă nici nu studiați geometria plană.
Deci cuvintele care nu știi sigur ce înseamnă, să le cauți pe Internet și asta este valabil la orișicare disciplină de învățământ.
Tot pe internet găsești și informații în plus față de manualele de școală.
Asta cu învățatul la modul foarte serios, și căutat cuvintele pe care nu știi foarte exact, ce înseamnă pe net, este ceva foarte util.
Tu fiind în clasa a 8 a, ai făcut geometrie și nu ai cum să nu înțelegi exemplele date.
Ca să înțelegi cum este treaba cu genul proxim și diferențele specifice o să încerc să îți dau un exemplu din biologie.
Sunt animale și plante.
Între animale unele se numesc vertebrate și astea au schelet interior și o coloană vertebrală.
Vertebrate sunt peștii, broaștele, șerpii, șopârlele +crocodilii, păsării, și mamifere.
Mamiferele nasc pui vii și îi hrănesc cu lapte.
Mamiferele sunt de mai multe feluri după modul de hrănire: carnivore, =care mănâncă carne, ierbivore= care consumă plante, omivore =care papă diverse, insectivore =care papă insecte șamd.
Leul este „rudă" cu pisica, tigrul, ghepardul, leopardul, puma, jaguarul, etc.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Leu
Leul este un mamifer din familia Felidae.
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Familie: Felidae
Subfamilie: Pantherinae
Gen: Panthera
Specie: Panthera leo
Tigrul
http://ro.wikipedia.org/wiki/Tigru
Tigrul (Panthera tigris) este o specie de mamifere răpitoare din familia felidelor, fiind una dintre cele patru specii ale genului Panthera, reprezentant al subfamiliei felinelor mari.
Tigrul este cea mai mare felină și unul dintre cei mai mari răpitori tereștri.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Gen: Panthera
Specie: Panthera tigris
http://ro.wikipedia.org/wiki/Jaguar
Jaguarul (Panthera onca) este un mamifer specific continentului american, din familia felidelor. Împreună cu leul, tigrul, leopardul, care sunt specifice zonelor euro-asiatice, este una din marile feline, aparținând, ca și celelalte trei, genului Panthera. Arealul actual al jaguarului se întinde din Mexic, se continuă prin America Centrală și ajunge până la sud de Paraguay și nordul Argentinei.
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Familie: Felidae
Subfamilie: Pantherinae
Gen: Panthera
Specie: P. onca
Nume binomial
Panthera onca
Leul, tigrul și jaguarul sunt din neamul pisicilor adică al felidelor și anume genul Panthera adică animale asemănătoare cu pisica dar mari.
Putem zice că mulțimea tigrilor, mulțimea leilor și mulțimea jaguarilor sunt incluse în mulțimea pisicilor mari de tot, care mulțime este inclusă în mulțimea animalelor care seamănă cu pisica. Mulțimea animalelor care seamănă cu pisica este inclusa în mulțimea mamiferelor carnivore. Mulțimea mamiferelor carnivore este inclusă în mulțimea mamiferelor. O mulțime mai mare decât mulțimea mamiferelor este mulțimea vertebratelor.
Genul proxim este mulțimea imediat mai mare. Diferențele specifice sunt prin ce diferă de alt element al mulțimii mai mari.
Dacă mă întorc la tigru.
Punem întrebarea prin ce se deosebește tigrul (panthera tigris) de un altul care este tot o pantheră / de o altă pisică mare. Și ne apucăm să înșirăm diferențe specifice.
Chestia cu genul proxim și cu diferențele specifice, ne folosește, să formulăm definiții mai clare și mai corecte.
Nu cred ca are sens ce salariu areun profesor acum cu ce va avea peste 10 ani! Sigur mai mult!
Facultatea de matematica e una infernala.
La 14 ani inveti sa rezolvi probleme spectaculoase de algebra si geometrie si sigur asta te atrage.
Inainte de a face (cindva) pasul asta, uita-te pe citeva cursuri ale studentilor de la matematica si partea cu banii o sa te intereseze mai putin.
Succes!
Facultatea de matematica e una infernală.=
=nu este o facultate infernală, că au absolvit-o mai mulți oameni!
Înainte de a face (cândva) pasul asta, uita-te pe câteva cursuri ale studenților de la matematica=
=un copil de gimnaziu sau chiar de liceu, se va uita ca „ mâța în calendar", la cursuri universitare de matematică!
Totul se învață gradat!
Fără matematică, nu există progres!
Dar se pare, că ție îți place, să scrii lucruri aiurea!
(Te) citesc si ma minunez.
Sigur ai inteles ce am spus eu? Ma indoiesc.
Matematica dezvolta intelegerea, rationamentul, deductia.
Nu ma aventurez sa spun ca ti-a placut matematica de pe margine, desi sint tentata sa cred asta.
1. Da, matematica este o facultate infernala ( si o spun in deplina cunostinta de cauza) chiar daca au terminat-o multi. Si ce? Si in subteran intra multi mineri si asta inseamna ca a munci acolo nu e infernal?!
2. Am sfatuit-o sa se uite peste acele cursuri "inainte de a face CINDVA pasul " ( a da admitere adica); evident nu la 14 ani! Sint multe frustrari printre studentii la matematica care nu se asteapta sa aiba materii atit de dificile si cu un grad major de abstractizare.
E asa de " mare" concurenta la aceasta facultate acum, incit s-a ajuns ca " Tipul concursului: Admiterea va fi fără examen, prin concurs de dosare"!
http://www.math.uaic.ro/index.php?id=601
Fara examen! Doar sa vrei si te faci profesor de matematica, se pare.
Raspunsul meu nu este o pledoarie impotriva matematicii si nici a meseriei de profesor ci doar o punere in garda. Dar asta era evident, cred.
Si din raspunsul tau pentru @lurixxx pe care recunosc ca l-am citit pe diagonala ( e mult prea lung ca sa-l pot urmari cu interes), mi-a sarit in ochi o afirmatie de-a ta:
" Numai proștii iau note mici... la matematică! "
Serios? Jignesti o multime de oameni care te vrajesc cu muzica, cu versurile, cu jocul lor dar care n-au putut sa inteleaga niciodata ce e un corp geometric desfasurat.
Ma opresc aici.
1 ) Da, matematica este o facultate infernala ( si o spun în deplina cunoștința de cauza) chiar dacă au terminat-o multi. Si ce? Si în subteran intra multi mineri și asta înseamna ca a munci acolo nu e infernală?!=
=
Facultatea de matematică în sine, nu este o facultate infernală!
Poate vrei să zici că cei care predau acolo, au scris cursuri înfiorător de proaste.
Asta este foarte posibil, pentru că nu orișicine este capabil,
să scrie, un curs bun!
Dacă este un curs prea „ teoretic",
fără să i se explice celui care studiază cursul respectiv,
pentru ce studiază acel ceva, deci fără să fie prezentate și aplicații practice ale acelei teorii, tendința cursantului va fi să arunce cursul pe fereastră și nu să învețe din acel curs!
Dar nu este vina disciplinei, că este predată, la un moment de timp, la o anume facultate, de niște incapabili să redacteze un curs, cum trebuie, făcut un curs.
Că diverși ajung cadre didactice universitare și își redactează prost cursurile și nu cum trebuie făcute cursurile, nu înseamnă că este o facultate infernală, ci deosebit de grea, deoarece, trebuie să caute alte cărți bine redactate, și să priceapă materialul după acele cărți.
Și după ce înțelegeau conținutul capitolului din altă carte,
mai învățau și cursul,
profesorului lor universitar,
că după acela, erau ascultați la examen!
Facultatea de matematică era de 4 ani.
Micșorând facultatea la 3 ani au înghesuit în 3 ani cea ce trebuia făcut în 4 ani și atunci a devenit o facultate mult mai grea.
Că ei au micșorat explicațiile utile și au renunțat la aplicații, deci la legarea matematicii de viață!
Renunțând la aplicații, studenții învață un capitol oarecare, dar lipsind aplicațiile practice, ale acelui capitol, studenții nici nu știu la ce este util acel capitol!
Orișice curs de matematică, care nu are explicații ca lumea și care nu prezintă și aplicații concrete ale acelei teorii, nu este un curs bine redactat.
Facultatea în sine nu este infernală, că există facultăți de matematică în toate țările din lumea asta.
2) Despre importanța unor capitole de matematică, ce depășesc nivelul învățământului liceal, nu cred că este cazul să discut cu tine!
3) Că știi să dai sfaturi ciudate, am văzut!
În mod firesc, nici nu trebuia să îți răspund, dar tu te-ai apucat să descurajezi o fetiță de 14 ani căreia îi place matematica, iar asta nu am putut eu, să accept.
4) Materialul a fost redactat pentru alt copil, după care am mai adăugat încă ceva pentru un al doilea copil.
Am copiat materialul și pentru ea, deoarece îi spuneam niște lucruri pe care ea nu le știa.
5) Exprimarea :
" Numai proștii iau note mici... la matematică! ", era o exprimare ca să
ambiționez, un băiețel de gimnaziu, ca să învețe mai serios la matematică!
6) Tu ai scris :
„ Matematica dezvolta înțelegerea, raționamentul, deducția."
Ai uitat să precizezi că discipline școlare ca:
matematica,
fizica și
chimia,
unde nu merge numai să înveți pe sărite și să tocești ca apoi să reproduci ca papagalul, dezvoltă și raționamentul logic și gândirea logică!
Cine sunt deci cei ce iau note mici la matematică?
Cei care nu învață sistematic... și care nu mai pricep nimic, că au acumulat prea multe goluri.
La matematică nu merge să înveți pe sărite ca la română sau ca la istorie, sau ca la geografie.
La română înveți despre Sadoveanu și poți să nu fi învățat despre Ion Budai Deleanu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ioan_Budai-Deleanu
și să iei bacul dacă îți cade Sadoveanu la bac.
La istorie poți să nu știi despre regele Richard inimă de Leu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Inim%C4%83_de_Leu
dar ai luat 10 că ți-a căzut bătălia de la Hastings și Anglia sub Carol Stuart și sub Oliver Cromwell, și pe astea întâmplător, le știai!
http://ro.wikipedia.org/wiki/B%C4%83t%C4%83lia_de_la_Hastings
http://ro.wikipedia.org/wiki/William_I_Cuceritorul
http://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_I_al_Angliei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Oliver_Cromwell
Îți pun atunci întrebarea :
Cine sunt ce care iau note mici la matematică?
" Numai proștii iau note mici... la matematică! ",
și anume tocilarii,
care nu știu că la matematică,
trebuie să înveți sistematic,
și nu pe sărite,
numai pentru notă.
7) Serios?
Jignești o mulțime de oameni care te vrăjesc cu muzica, cu versurile, cu jocul lor dar care n-au putut sa înțeleagă niciodată ce e un corp geometric desfășurat.==este greu să mă vrăjească cineva, cu ceva!
Eu nu am afirmat că :
" Numai proștii iau note mici... la matematică! ",
de la tribuna parlamentului,
sau într-un cadru oficial,
ci a fost ceva,
ca să ambiționez un copil de gimnaziu,
să învețe mai serios,
la matematică, și atât!
La cât sunt de huliţi,înjuraţi, umiliţi profesorii(de orice fel), salariile sunt prea mici. Să ai răbdare, să nu îţi ieşi din fire când un mucea te înjură sau să nu greşeşti cumva faţă de un puradel cu figuri în el, şi câte altele, asta înseamnă să fii prof în ţara asta.
Din partea mea să ai parte de un salariu de 1000 de euro, că fără şcoală-profesori am fi o ţară de analfabeţi şi drogaţi.
Poti sa te faci ce vrei tu oricum asta este decizia ta daca vrei sa fi profesoara de matematica!
Salariul de profesor este cam mic in Romania fata de alte tari care se castiga mult mai bine.
Dar oricum fiindca ai 14 ani mai dureaza cativa ani buni pana vei deveni profesoara.
Daca te faci profesoara de mate ai sanse foarte mari sa te angajezi deoarece nu prea mai sunt studenti la facultatea de mate...pe langa salariul pe care o sa il ai, o sa mai castigi si foarte multi bani din meditatii
Un profesor castiga in medie cam 1500-200 de lei, depinde acum si de alte detalii dar profesoara mea de matematica castiga 2500 de lei pe luna.Cu tot cu meditatii nu poti sa stii cat castiga deoarece sunt cam ilegale si se va infiinta o lege peste catva timp, din cate am inteles care intrzice ca un profesor sa predea meditatii elevilor din scoala sa si rudelor pana la gradul 5.
Lege exista si momentan, pot sa fie mii de legi, dar sint egale cu zero, atita vreme cit nu se aplica. Meditatiile nu sint ilegale, dar faptul ca nu declara veniturile pentru a fi impozitate, deci realizeaza venituri ilicite, e ilegal.
P.S. Daca te faci profesor, o faci fie din pasiune, fie fiindca nu esti bun de altceva. Cine are impresia ca se face profesor pentru bani e naiv, asta ca sa nu folosesc un termen mai dur.
O profesoara de matematica castia intre 1.000-1.500 lei pe luna(depinde de scoala) meditatiile le poti face cu 50 lei o ora jumatate si acum depinde si cu cati copii faci meditatii pe saptamana. Funda?
La scoala depinde de vechima.dar daca dai meditatii(doar profesorii mai buni dau)poti castiga si vreo 20 milioane in plus pe luna....la profa la
care iau eu platesc 40 lei si zice ca are saptamana plina de copii...