M-am inscris de curand pe acest forum in speranta sa gasesc un sfat sau o parere daca doriti sa-mi fiti de ajutor. Tot ceea ce sper este sa aveti rabdare sa-mi cititi povestea. Nici nu stiu de unde sa incep, in primul rand ma numesc Casandra si inca de mica am fost o persoana ambitioasa, perfectionista si luptatoare. Am crescut intr-un oras de provincie iar familia mea a avut intotdeauna o situatie financiara destul de buna(nu am fost nici foarte bogati, dar ne-am descurcat destul de bine). La scoala m-am descurcat foarte bine intotdeauna, nu suportam sa iau nicio nota de 9, am fost o "eleva de nota 10" tot timpul. Materiile mele preferate sunt matematica, fizica si limba romana(ador literatura, de altfel o sa public in curand si o carte),iar la cele doua din urma am fost olimpica nationala. De asemenea stiu sa vorbesc si limba engleza fluent. Toate bune si frumoase pana aici, adica pana la sfarsitl clasei a opta. Dupa ce am terminat clasa a opta am sperat sa ma inscriu la un liceu de prestigiu dintr-un oras mai mare unde sa ma pot pregati pentru universitatea visurilor mele din SUA: Yale sau Princenton(urma sa stau la matusa mea,sora tatalui meu care este o persoana foarte cumsecade), doar ca aici lucrurile au luat o intorsatura urata pentru mine. Parintii mei au fost disponibilizati de la serviciu. Astfel nu am putut sa ma inscriu la liceul dorit deoarece parintii mei aveau probleme financiare si a trebuit sa ne mutam intr-un alt oras de privincie deoarece aici au gasit parintii mei locuri de munca,totusi mult mai slab platite decat cele care le aveau. Aici am intalnit un mediu extrem de nevaforabil si cu care nu eram obisnuita deloc,sa nu ma intelegeti gresit nu sunt o persoana ingamfata, dar elevii din acest liceu sunt foarte ignoranti(nu stiu sa rezolve nici macar niste inmultiri extrem de simple) si sunt foarte obraznici, iar profesorii sunt la fel (nu se prezinta la ore, nu sunt stapani pe materia predata etc.). Adevarul este ca familia mea nu m-a sprijinit niciodata in legatura cu planurile mele de viitor descurajandu-ma in mod constant(lucru care m-a durut enorm de mult). Singura persoana care m-a sprijinit vreodata a fost bunica mea care a decedat dupa o luna dupa mutarea noastra. Aceasta ultima lovitura m-a distrus complet si am suferit de anorexie, apoi de bulimie iar in urma unei depresii puternice m-am ingrasat de la 57 de kg la 80 la o inaltime de 1.73m gasindu-mi refugiul in mancare. Timp de 2 ani de zile am simtit ca pur si simplu nu mai exist, nu am mai iesit deloc din casa, iar din persoana vesela si optimista care am fost am ajuns o persoana trista si complexata din toate punctele de vedere.Acum am aproape 17 ani si vin in clasa a 11-a. Vazand cat de tare m-a afectat totul parintii mei des nu sunt foarte incantati de idee mi-au spus ca ma pot transfera din toamna la liceul dorit de mine. Adevarul este ca nu stiu ce decizie sa iau fiindca acolo sunt doar elevi "de bani gata", iar situatie mea financiara este foarte precara. Din fata frumoasa si finuta care am fost(toti imi spuneau ca am o fata angelica:ochi albastrii si trasaturi finute) am ajuns o grasa complexata, plus ca mi-e teama de faptul ca eu nu sunt in rand cu ceilalti din punct de vedere al materiei scolare(doi ani i-am pierdut de apa sambetei cat am fost la liceul prezent). Chiar nu stiu daca mai am puterea sa ma ridic din prapastia unde m-am adancit doi ani de zile. Ce credeti ca ar trebui sa fac? Sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea si daca vedeți vreo greșeală gramaticală sau de ortografie, raportați-o imediat. Eu însămi sunt foarte precaută să nu fentez limba română, dar oricând poate scăpa ceva. Multumesc anticipat!

Bună, am citit povestea ta si m-a impresionat si daca-mi permiţi o să-ţi dau câteva sfaturi. Ramâne la latitudinea ta cum le vei gestiona.
În primul rând ca să te placă ceilalţi trebuie să te placi tu pe tine, sună a clişeu dar nu este, ţie îţi stă în putere să mai slăbeşti câteva kg să te simţi în bine în pielea ta, iar oamenii pe care îi vei întâlni ar trebui să te placă pentru ce esti, nu pentru înfăţişare, deşi în ziua de azi aceasta cântăreşte din păcate destul de mult în aprecierea pe care o dăm unei persoane. Sfatul meu e să-ţi urmezi visul si să te tranferi la un liceu mai bun, poate gasesti unul care nu e asa de plin de fitosi, si gândeşte-te putin la faptul că daca esti îmbrăcat după ultima modă nu înseamnă că ai şi ceva în cap. Eu am avut marea şansă zic eu să fac liceul în timpul comunismului, a fost un liceu de mâna a doua pentru că am picat la examenul de clasa a noua la Liceul pedagogic. Dar acum îmi dau seama că am avut profesori minunaţi, foarte buni profesionişti de la care puteai învăţa foarte multe. Pot spune că am fost mândră de mine că am fost singura din toată generaţia care a reuşit la facultate. Am făcut facultatea în democraţie şi totuşi acum lucrez cu totul alceva şi mă pregătesc să mai încep încă o dată să fiu studentă. Dacă visul tău este să studiezi în America urmează-l şi eu sunt convisă că vei reuşi, este păcat să nu încerci, anii trec şi nu avem decât o viaţa care crede-mă trece foarte repede. Numai bine şi Baftă!

Intotdeauna cand suntem pusi fata in fata cu ne dorim tindem sa facem pasul in spate dar intr-un final reusim sa ne dam seama ca nu pentru a face pasul in spate ne-am luptat. Problema ta sta desigur in psihic, acolo existand inca franturi alte post-depresiei tale. Am avut si eu un episod de trista amintire pentru corpul meu sa spun asa, anul trecut si asa cum am trecut eu peste vei trece si tu si iti spun si de ce. Eu fiind scriitor am avut in partea a 2a a anului trecut un ''writers block'' complet, gasindu-mi si eu refugiul in mancare si ingrasandu-ma parca peste noapte vreo 16 kilograme de la un fizic foarte bun la unul chubby. Mi-am dat insa seama la timp si dupa ce mi-am rezolvat problema cu ideile, care au inceput sa curga din nou mi-am acordat 6 saptamani intense in care sa dau totul jos, lucru de altfel realizat. Avantajul consta in faptul ca tu stii deja ca arata-i bine, drept pentru care asta devine o motivatie in plus. E important sa te pui pe primul loc, nu e vorba de egoism nici de aroganta, e doar un principiu simplu de viata. Trebuie sa te respecti destul de mult cat sa-ti doresti sa fii cea mai buna varianta posibila a ta. Daca nu faci asta nu vei fi niciodata fericita. Nu ai neaparata nevoie de sustinere morala din exterior, poti folosi piedicile ca pe un imbold care sa te ajute sa te ridici de una singura peste ceilalti, atunci cand ei nu-ti dau nicio sansa. Ai puterea sa te ridici, motivatia exista. Du-te la acel liceu daca iti doresti si apoi informeaza-te, cauta, vorbeste, fa pe dracu in 4 sa ajungi in State. Poti sa-ti cauti dinainte ceva de lucru, sa si lucrezi pe perioada facultatii. E greu, stiu, dar daca asta e visul tau si nu exista propriu zis sprijin financiar asta e o solutie viabila ce nu trebuie exclusa. Mult succes iti doresc. Ce doresti sa studiezi acolo?

Va multumesc @lea72 si @TheAce pentru sfaturile incurajatoare pe care mi le-ati adresat! In momentul de fata am convingerea ca voi putea sa ma ridic din prapastia in care am cazut si sa-mi urmez idealul, dorintele pana acum neimplinite. Imi pare rau sa aud @TheAce ca ai trecut printr-o experienta negativa de acest gen, dar ce am invatat in aceasta perioada este faptul ca aceste experiente care te marcheaza negativ, daca nu te doboara iti dau de fapt mai multa putere si incredere in sine. Sfatul meu pentru cei care trec prin situatii asemanatoare este sa nu renunte la visul lor, sa iasa din lumea decazuta incarcandu-se cu energie pozitiva si sa nu lase nimic sa le mai tulbure viata! P.S.: In State vreau sa urmez Facultatea de Matematică şi Fizica sau ceva in domeniul acesta.(Mersi de intrebare TheAce!)

Sa sti ca ai gresit la 5 rânduri inainte ca povestirea sa se termine. Iti dau un sfat slabeste, du-te la acel liceu, invata si implinesteti visele deoarece avem o viata nu mai multe e viata ta asa ca traiesteo cum vrei tu.
Sper sa te ajute acest sfat, adio.