Bună, vin și eu cu o problemă la care vreau niște sfaturi și ajutor. Sunt la început de drum, simt o grămadă de presiune și stres cu situația asta. Sunt confuză, dezorientată, pierdută oricum aș putea s o spun. N am mai lucrat niciodată, abia am terminat liceul in 2023, nu am bac ul și nu am nicio experiență. Nici nu știu ce vreau să fac cu viața mea, încotro s o iau și ce alegeri să fac, aș vrea pentru inceput să încep să lucrez, dar ideea e că nici nu știu pe ce aș vrea să lucrez. Am dosar de handicap, gradul 2 și ideea e că mulți nu angajează cu așa ceva... Mi aș dori pe ceva mai ușor fără calcule, matematică, teorie multă că sunt praf la asta și unde să fiu acceptată cu problemele astea și handicapul meu. Mă descurc destul de greu cu înțelegerea cand e vorba de vorbire, trebuie să mi se explice rar și încet și pun mai multe întrebări până înțeleg ca lumea despre ce i vorba. Știu să scriu corect, sunt mai ok in scris, gen vizual, fără scris sau să pot vedea pe foaie cuvintele, sunt praf. Am problemele cel mai rău cu înțelegerea când e vorba de vorbire, gen ascultat și cu voce tare. Dar cu matematica și calcule și tot ce e cu numere sunt praf indiferent de situație. Asta urăsc cel mai tare că oamenii nu au răbdare de mine să mi explice și nici eu nu știu cum sa ma exprim bine, iar atunci când e vorba de un loc de muncă oamenii n au răbdare de mine sa-mi explice sau li se pare absurd, iar asta mă trage rău de tot în jos și mi strică șansele de a mi putea găsi și eu mai repede un loc de muncă pentru că in ziua de azi se caută oameni care se descurcă și sunt buni să facă treabă, cu mine ar zice că ce să facă dacă îs așa greoaie de cap? Copiii in școală și liceu mă făceau numa proastă și mă jigneau, am fost toată viața fata aia singuratică, in umbră, invizibilă și nimeni nu mă băga in seamă din cauza că eram grea de cap și li se părea ciudat, credeau că fac ceva glume cred pentru că li se părea ciudat că nu înțelegeam lucruri care pentru ei erau ușoare și normale, la fel mă tratau și adulții, și părinții. Dacă am văzut că toată lumea mă urăște, practic am inceput sa ma izolez foarte mult, aveam stări urâte, coșmaruri, agitație cel mai tare, să mă afund in telefon și să stau acolo cu orele să nu mai apuc ziua de mâine, iar din cauza asta cred am eu anxietatea când e vorba să stau pe lângă oameni... Știu că nu a fost ok, dar mi e teamă groaznic să nu fiu certată, judecată, mă simt prost pentru tot ce zic sau fac greșit. Știam că am anxietate, doar că eu fiind de la țară, stând intr-un județ mic unde sunt comune și sat mai mult pustii să le zic așa, nu am realizat și nici n am avut cum să mi dau seama că anxietatea mea e chiar atât de groaznică pe vremea aia crezând că e ceva normal și m-am gândit că e o nimic toată, nici n am acordat atenție mai deloc. Altă problemă e că eu nici nu am mai plecat mai departe de zona aia a mea niciodată în cei 19 ani și ceva ai mei pentru că nici nu a fost nevoie și nici eu nu am simțit nevoia să mă "aventurez", iar dacă a fost vreodată nevoie să merg mai departe, am mers doar însoțită de cineva, niciodată singură. Abia acum când am venit aproape de București ( nu s venita singură aici, normal, sunt cu prietenul meu venită la el doar că el e ocupat mult cu lucrul și nu prea are timp ), și abia de cand am venit aici mi-am dat seama că eu de fapt am fobie de oameni și teama să nu mă pierd prin oraș. Că na realizați că e o diferență intr-un sat foarte mic vs Bucureștiul care e un oraș gigantic, mai ales capitala României. Ce mai ies să mă plimb doar așa un pic prin zonă pe unde cunosc, dar nu am plecat vreodată singură in oraș de când sunt aici. Nu am prieteni, nimic pe aici. ???? Nu sunt fix in București, sunt la țară, la curte, doar că e aproape de București, iar eu pe unde mă plimb e doar pe aici prin zona satului, atât. Nu vreau să stau doar pe baza lui din cauza tulburărilor mele emoționale, vreau să mă descurc și de una singură și la fel să mă învăț și pe lângă alți oameni că nu vreau să rămân așa toată viața din cauza a ce am pățit in trecut. El e singura persoană care m-a iubit și a ținut la mine ( a fost și este mereu pentru mine mai mult și ca o mamă, tată, frate, orice, doar că trebuie să l inteleg si pe el că nu poate sa aiba mereu timp de mine din cauza lucrului ). Mi ati putea da câteva sugestii in legătură cu asta ce pot sau ce aș putea face ca să fiu bine și să trec peste? Și la fel aș vrea mai multe sugestii de locuri de muncă care ar fi potrivite pentru mine. Mie cel mai bine mi-ar fi fost pe curățenie doar că la locurile de muncă de genul nu știu dacă se folosesc soluții cu mirosuri puternice sau să fie praf, că problema e că eu am astm, iar mirosurile puternice imi fac rău și nu știu dacă aș putea face față. E problema de soluții cu mirosuri puternice și praf mult rău de tot la curățenie ca să mă poată încurca? Îmi doresc enorm de tare să lucrez dar in același timp să mă pot obișnui și cu oamenii și mai ales cu colegii când voi începe să lucrez că mă deranjează fobia asta că realizez că nu pot să i evit pe toți și pe lângă asta să mă pot învăța să merg și prin București ca să reușesc sa găsesc locuri de muncă pentru care aplic sau cand mai am treabă cu ceva, fara sa mai am fobia că mă voi pierde.Vă rog, nu râdeți de mine. Știu că poate pare ciudată problema asta a mea, dar e ceva ce abia de curând realizez cu adevărat că mă afectează după atâția ani de zile ????????

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook