| Esmurd a întrebat:

Buna ziua. Am 30 de ani și nu am nicio aptitudine, probabil sinonim cu niciun orizont. Am absolvit o facultate inutila, după licență nu am mai dat master deoarece erau domenii care nu te-ar fi putut ajuta, apoi am lucrat pe call center, prin unele magazine de electronice, gestiune. In afara de ceea ce mai toată lumea se pricepe, a dică să vorbesc, sa scriu corect și tehnologia aferentă anului în care trăim, nu mai am nicio alta aptitudine.Ar fi limba engleza însă deja sunt prea multi care o cunosc perfect, iar eu nu am mai folosit-o până acum în conversații. Avand în vedere ce concurenta este, nu te așteapta nimeni.Am mai incercat in domeniul back office însă pur și simplu nu au avut răbdare, m-au pus după câteva zile sa fac singur, colegii nu voiau să îmi explice, mă bârfeau că sunt un păpușel, alții întrebau dacă am fost in club, numai chestii din astea puerile, pline de frustrare și invidie. As dori sa fac anumite cursuri, sa deprind ceva folositor și să ajung într-un mediu de lucru serios, am fost o persoana silitoare, doar că nu a avut cine sa mă îndrume, iar eu din păcate nu am fost in stare sa iau cele mai corecte decizii.Asa că, la vârsta care alții au deja o cariera consolidată, o mai poți lua de la capăt? Cum anume?

5 răspunsuri:
| Simpatic a răspuns:

Iti faci prea multe griji nejustificat, sunt atatia cacati de patroni care au "firme" mari si ei nu au bac-ul luat, au avut doar sansa si atat.
Normal ca poti face multe lucruri la vasrta asta, poti lucra 1-2 ani intr-un mediu frumos si sa ajungi chiar sef, depinde cum te comporti si nu poti sti de unde sare iepurele.
Trebuie doar sa cauti, sa te integrezi si sa faci ceva ce iti place, sa numai schimbi joburile ca pe sosete ci sa iti gasesti un loc in care sa stai mult timp, in acest fel vine acomodarea cu locul de munca, marirea de salariu ce vine odata cu vechime etc
Daca schimbi mereu intr-o parte si in alta nu vei avea vechime in munca.
Cu aceeasi situatie ma confrunt si eu, nu am depasit niciodata 2 ani de munca in acelasi loc si e aiurea ca parintii nostri s-au pensionat de la acelasi loc de munca...in ziua de azi e asa de caca ca stai 2 luni intr-un loc dupa care te duci in alta parte iar stai 2 luni in alt loc si asa mai departe, poftim democratie de ****! Patroni cu miros de rahat si salarii la fel.

| GabiDumitrescu a răspuns:

"In afara de ceea ce mai toată lumea se pricepe, adică să vorbesc, sa scriu corect și tehmologia aferentă anului în care trăim, nu mai am nicio alta aptitudine.Ar fi limba engleza însă deja sunt prea multi care o cunosc perfect, iar eu nu am mai folosit-o până acum în conversații." Habar nu ai ce atu-uri extraordinare ai. Da-mi un mesaj privat, detaliem acolo.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Buna.
Ai nevoie doar de putina incredere in tine, observ ca asta iti lipseste.

Stii ca in Romania sunt oameni care desi au trecut peste 30 nu au nici macar 8 clase?
Tu ai o facultate, ai lucrat undeva si asta ti a adus si macar putina experienta, experienta pe care o poti folosi in mod diferit si in alte locuri de munca, in plus cunosti si o limba straina, doar nu te da batut, stiu ca totul pare coplesitor, dar nu te da batut!

Stii ca se pot face cursuri de calificare sau recalificare pentru anumite domenii si meserii?
http://anofmvechi.anofm.ro/cursuri-de-calificare-si-recalificare
Poti sa e platesti, sau in anumite conditii poti sa le faci gratuit
http://ilfov.anofm.ro/......icare.html
Succes!

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Nici măcar vânzător într-un magazin din București nu ești bun și cu salariu de 2000 lei NET.

| Gabriel2424 a răspuns:

La 30 de ani tu intrebi daca o poti lua de la capat, viata se termina la 30 de ani, nu?
In primul rând facultatea pe care ai facut-o si stapanesti o limba straina este un plus, gandeste-te ce-ti place sa faci, incearca diverse job-uri si unde-ti place incearca sa avansezi, te-ai gandit ca altii la 30 de ani nu au 12 clase, lupta sa gasesti ceva ce-ti place si sa fii apreciat.