Avand propria firma, sotul dvs nu mai poate lua salariul de la firma cu care colaboreaza, nefiind acum angajatul acelei companii ci prorpiul lui stapan in pripria lui firma, dar trebuie sa emita facturi catre firma careia ii presteaza servicii (catre firma fostului sau sef),, si sa in caz de neplata a lor, sa-l actioneze legal, conform legii din Belgia.
Practic e vorba de un contract b2b neplatit, caz in care sunt foarte complicate procedurile de recuperare a banilor. Trebuie sa il dea in judecata.
Da asa i-a spus și contabilul este singura cale ce i-ar putea face
Dacă l-a condiționat să-și deschidă firmă, înseamnă că urmau să lucreze pe bază de contract. Se practică.
Adică, fostul lui patron, în loc să-i plătească salariu, care cuprinde și contribuțiile către buget, îl plătește ca pe un colaborator, în baza unei facturi, iar soțul tău își plătește dările personal, impozite, taxe etc.
Deci, dacă soțul tău a deschis firmă și a lucrat în continuare cu fostul lui patron, asta s-a petrecut în baza unui contract încheiat între cele două firme. În cazul acesta, îl poate acționa pe cale legală. Dacă n-a încheiat niciun contract și a prestat servicii, practic, "la negru", n-are nicio șansă să-și vadă banii.
Are contract, a vorbit și cu contabilul și a spus ca singura cale este sa îl dea în judecata altceva nu are ce sa i facă. Si avocatul îl costa în jur de 3000 de euro
Atunci are toate șansele să câștige procesul, iar cheltuielile de judecată vor fi suportate de pârât, după încheierea lui.
3keen întreabă:
aksjsksbjsbs întreabă: