Cunosc pe cineva care anul acesta a vrut sa intre la academie, insa nu a luat ultima proba.
Bună.
Admiterea la Academia de Poliție în fiecare an a fost destul de grea.
Ai înălțimea corespunzătoare deocamdată (poate până la anul crește baremul la 1.75 cm pentru fete!) dar îți mai trebuie și pregătirea fizică care face parte din primele probe eliminatorii.
Trebuie să înveți foarte bine, să stăpânești materiile.
Într-un an de zile să te pregătești susținut și fizic și mental.
Nu are de ce să-ți fie frică.
Această meserie cere foarte mult curaj.
Când dai nas în nas cu un infractor, ce faci? Fugi de el? Nu!
Fugi după el pentru al imobiliza și de-al duce acolo unde îi este locul.
Mult sânge rece, adrenalină la maxim și un sistem nervos foarte echilibrat, astfel riști să clachezi.
Îți doresc multă baftă.
Pa, pa.
Sa stii ca e f. greu, dar merita incercat, mai ales daca te gandesti de pe acum.Eu am incercat anul acesta, dar am scos cativa sutimi in plus la viteza si... s-a dus tot.Intr-o prima faza sustii un test psihologic de cca 5-6 ore unde ai o multime de intrebari contra cronometru de tipul celor de la testele iq, apoi daca esti declarat apt iti faci dosarul propriu zis, te duci la o groaza de medici sa-ti faci fisa medicala... o nebunie totala si multi nervi. Dupa ca le ai pe toate, se stabileste o zi in care toti candidatii din tara trebuiesa fie la bucuresti pentru achitarea taxei si primirea legitimatiei de concurs.Anul asta taxa a fost de 230 lei.In fata academiei te sperii de cata lume e, anul acesta am fost 4000 candidati, iar in fata academiei mai erau si rudele...deci iti imaginezi cate mii de suflete sunt in fata portii, blocheaza cam toata strada...masinile se intind pe cateva sute bune de metri, parcate una langa alta, caldura, nervi, stress... Dupa ce te vezi intrat pe poarta academiei mai stai la un rand ca sunteti repartizati pe orase. Apoi dupa achitarea taxei mai astepti pana ce se inscriu toti, nu poti iesi caci urmeaza instructajul.in ziua aia pierzi vreo 6-8 ore la academie. Apoi, in zilele urmatoare sunteti repartizati la contravizita medicala, alte masuratori si probe la ochi, cosult...etc.Daca treci si de asta urmeaza probele sportive, viteza, minge medicinala si 1000 m rezistenta in 3-4 minute, depinde de sex.Sunt eliminatorii, daca de ex patesti ca mine sa scoi sutimi in plus la viteza, nu mai poti trece la urmatoarea proba. Daca scapi si de asta, urmeaza probele scrise, limba straina, romana si istorie. La scolile de politie nu se mai da si istorie. Sper ca te-am lamurit cat de cat, oricum ideea e sa te pregatesti intens, la toate probele.Intra pe site-ul academiei si rezolva testele din anii precedenti, antreneaza-te zilnic si o sa reusesti sigur. E adevarat ca se intra f. mult cu pile, dar si pe drept, asa ca succes mult. Daca mai ai nelamuriri, intreaba-ma.
LeeMinHo00 întreabă: