anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Cam în ce domenii, ce cunoștințe, ori ce muncă trebuie să prestăm pentru a fi pe cont propriu?

Nu știu dacă mă fac înțeleasă. Mă interesează dacă există vreo meserie/profesie în lumea asta, dar mai ales în România care poate fi prestată pentru societate, dar fără a sta printre oameni?
Ce afaceri/firme se pot dezvolta sub această formă, ori ce servicii se pot presta din casă, dar fără a te lovi de oameni sau colegi, a avea un singur șef. Există o astfel de profesie?

M-ar mai interesa spre exemplu, dacă se pot "vinde" ca să zic așa sau presta niște servicii, să zicem statului, iar el să-mi dea niște bani pentru treaba asta, dar totul să se întâmple doar online sau la un ghișeu cu un singur om, acolo să "vând" munca mea, dar munca să fie exercitată strict din casă.
Nu știu dacă mă fac înțeleasă.
Mă interesează, sunt curioasă dacă ar exista astfel de joburi, unde să nu ai afacere, nici oameni-colegi, munca să se presteze de acasă, dar tu să ai contract și să primești salariu pentru ceea ce ai făcut și dacă este posibil ca munca să fie transmisă online sau prin stat sau sub orice altă formă, în așa măsură încât tu să nu fii nevoit să mai ieși din casă.

6 răspunsuri:
suntserios
| suntserios a răspuns:

Te apuci de design web. Primești niste comenzi faci designul, predai primești banii.

| NLS a răspuns:

Programare, web design, designer foto, artist grafic (modelare 3D pentru reclame, industria de gaming, film, etc) sau CONTABILITATE (acesta ar fi poate cel mai usor domeniu dintre cele de mai sus, si daca esti foarte buna, iti aduce un loc de munca garantat chiar si pe cont propriu. Multe firme mici cauta persoane sa le tina contabilitatea. Am avut o amica ce avea un job principal de contabila, si mai tinea contabilitatea pentru inca 4 firme, de acasa).
SAU te apuci de YouTube, insa aici banii vor veni dupa primii 2 ani, si doar daca strangi followeri si postezi teme/subiecte de interes.

Pentru afaceri directe cu statul eu unul nu cunosc nimic, insa s-ar putea sa existe.

| NoTurbinaNoGood a răspuns:

Mai lipsea să zici că vrei să faci job-ul în timp ce dormi, ca să nu îți consume din timp.
Statul nu cred că are posturi "de acasă", dar arhitecții și mulți din IT lucrează de acasă.
Fără contact cu oamenii nu se poate.
Oamenii îți aduc banii, nu statul. Statul doar adună bani de la toți, nu îi produce.
Statul romanesc e pe minus și va fi nevoit să-și schimbe foarte multe obiceiuri, nu-ți face planuri cu el laughing

| anonim3247 a răspuns:

E greu să găsești să lucrezi așa

| GabiDumitrescu a răspuns:

Da' eu ce fac aici? Sint o gramada de joburi remote in care poti avea colegi doar virtuali. Bine, eu am si unul cu care am fost coleg si in trecut si sta la vreo 2 km de mine si ne mai vedem la cate o bere-o padure-o clatita uneori, dar in principiu sintem o adunatura de vreo 60 de oameni de pe toate continentele care interactionam doar virtual.
P.S. Asta cu ne-iesitul din casa e o mega nasoleala. Trebuie sa fii apt mental ca sa faci chestii, iar pentru asta trebuie sa ai grija si de fizic...

| TamplaruAnisoara a răspuns:

Deschizi o afacere cu tăieței de casă sau ciocolata de casa sau croitorie etc. Am auzit la Radio astfel de persoane și sunt mulțumite de profit.