Toţi studenţii de la Medicină când termină facultatea, sunt medici de medicină generală ("generalişti"), dar nu deţin parafă şi nu pot profesa medicina până nu îşi dau aşa numitul "rezidenţiat". Au la dispoziţie 5 ani pentru a se orienta spre o anumită specialitate, sau pot opta pentru a rămâne medici generalişti (ştiu din toate câte puţin), pot pune un diagnostic, pot recomanda pacientului un tratament de mai mică întindere pentru anumite afecţiuni comune (gripă; guturai; deranjamente digestive; etc.), iar în cazuri mai dificile (disfuncţii cardiace; alergii; intervenţii chirurgicale; boli dermato-venrice; etc.)
trimit pacientul la un medic specialist.
Medicul de boli interne se ocupă în speţă de cazuri ce implică suferinţe sau disfuncţii ale organelor "interne"(abdominale): ficat; splină; intestine; controlul funcţiilor elementare ale cordului - puls, tensiune arterială; etc.
Medicul de familie trebuie să fie în mod obligatoriu "generalist"(internist), iar suplimentar poate avea o anumită specializare (care nu este însă obligatorie). El trebuie să fie capabil să deceleze motivul suferinţei unui anumit pacient, să-i cerceteze calitatea generală a funcţiilor sale vitale, iar în funcţie de simptomatologie să-l trimită cu o recomandare, la un medic specialist anumit (neurolog; chirurg; alergolog; nefrolog.
La medicul de familie sunt înscrişi un anumit număr de pacienţi (minim 2000),
care doresc în mod benevol să recurgă la serviciile sale în cazul apariţiei unor probleme de sănătate.
Sper să fi fost clar în explicaţiile mele. Toate cele bune şi multă sănătate.
3keen întreabă:
aksjsksbjsbs întreabă: