@B EDIT,
Chiar daca este vorba despre CMI, in salarizarea cadrelor medii si auxiliare incadrate in aceste cabinete se aplica prevederile din
ANEXA III
FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE "SĂNĂTATE"
CAPITOLUL II
Reglementări specifice personalului din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, ART.10:
art.10
(1) Salariile individuale ale personalului contractual din cabinetele medicale individuale, organizate conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din asistenţa medicală primară şi ambulatorie de specialitate se stabilesc prin negociere şi nu pot fi mai mici decât salariile de bază pe funcţii, grade şi trepte profesionale, stabilite corespunzător vechimii în muncă prevăzute pentru unităţi clinice.
(2) Reprezentantul legal al cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi ambulatorie de specialitate care au pe lista proprie un număr mai mic de 1.000 de asiguraţi sau în cazul în care nivelul veniturilor realizate nu permite încadrarea personalului contractual cu normă întreagă poate dispune încadrarea cu fracţiuni de normă
1.In concluzie salariul pentru. un asistent medical st. medii, fara grad principal si fara vechime, poate sa fie cuprins intre700lei min si max. 1118lei.
Ar trebui sa reveniti si cu detalii si anume ce vechime in specialitate are respectiva persoana si daca are grad pr. pentru. ca si de aceste aspecte se tine seama in stabilirea salariului individual corespunzator...
2.Cat despre codul COR, daca este vorba despre asistenta medicala cu st. medii, o incadrati la 322102, actuala clasificatie incadreaza cadrele medii sanitare cu liceu sau postliceal la surori medicale si doar cele cu st. superioare la asistente med. generaliste.Deci folositi 222101doar daca este vorba despre asistenta cu st, superioare.
@dansarariu,
1. Exista contract colectiv de munca valabil pentru. ramura sanatate, este vorba despre
CONTRACTUL COLECTIV DE MUNCA nr. 455/01 din 19 iulie 2011 la nivel de Grup de Unitati al Ministerului Sanatatii si unitatilor din subordine pe anul 2011
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL PARTEA A V-A, nr. 11 din 9 august 2011
2.Coeficientii de ierarhizare despre care ati pomenit.nu s-au utilizat...
ultima data editat de ondino pe data de Miercuri, 4 Ianuarie 2012, 21:06
Citeste mai mult: http://www.avocatnet.ro/......-2012.html
Intre 800ron la inceput de cariera si 1400 la cativa ani dupa ce te angajezi.
la salariul de 800 mai ai sporuri de noapte si alte cateva sporuri,, cam 1000roni+spaga
3keen întreabă:
aksjsksbjsbs întreabă: