Pasiune este inca. Fara pasiune, vise si putina indrazeala, viata este mai searbada la gust. In copilaria mea, mama imi canta un cantec (din filmul Capitan la 15 ani, sau Copii Capitanului Grant. chiar ca nu mai tin minte): "Capitan, Capitan indrazneste/ Indrazneala-i cel mai bun corabier".
Asa am facut si asa fac si acum. Timpul inapoi? Cui foloseste?
E frumos si bine sa iti doresti ce sta in firea lucrurilor.
Nu, nu as vrea sa dau timpul inpoi. Fiecare perioada are farmecul ei, si iar acum e timpul sa vad ce-mi rezerva prezentul(nu viitorul)
Nu mi-am pierdut-o! Am inceput sa ma bucur de aceasta pasiune, pentru ca stii cum se spune ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se implineasca. Si iata! Eu nu mi-am dorit o viata "stereotip" ( servici, casa, masa ( 12 luni) apoi 2 saptamini de ruinare financiara) asa cum am vazut la parintii mei si parintii celor de varsta mea. Am decis sa nu dau timpul inapoi, am decis sa traiesc prezentul sa ma bucur si sa-mi implinesc visele si dorintele, pentru ca nu vreau sa regret la varsta senectutii, lucruri pe care nu le-am facut. Cred ca a fi fericit este o calatorie si nu o destinatie. Ma bucur pentru ca cu fiecare provocare aparuta in viata mea stiu ca voi deveni mai inteleapta, mai puternica si invat sa apreciez ceea ce am. O viata extraordinara iti doresc si tie, printesa!
Pasiunea nu mi-am pierdut-o doar am lasat-o sa creasca alaturi de mine.Inca mai scriu despre lumi care nu exista decat in lumea mea despre personaje care nu iau fiinta decat in mintea mea, inca mai creionez vazduhuri asa cum le vedeam cand eram mica.Inca imi pastrez ceva din ce era atunci.Nu stiu pentru cat timp, insa:(
Evenimentele care se succed atat de rapid abia iti dau ragaz sa realizezi ce se intampla.Nu mai avem timp nici macar sa zambim d-apoi sa ne mai si amintim ca am fost candva copii;))
http://www.youtube.com/watch?v=4mQi17vkEFY&feature=related
Multumesc Corinatone. Apreciez raspunsurile celor mai in varsta.Am ce invata pentru ca a-ti trecut prin viata:*
Nu e nevoie sa dau timpul inapoi, pentru ca acea pasiune inca exista si va exista atat cat voi trai.In momentul acesta vreau sa cunosc pasionanta lume a adolescentilor de astazi.Par a fi o specie noua de oameni asa cum noi insine am fost candva, dar am uitat.Si as mai vrea sa revad locul unde a fost candva o mare cetate numita Sparta si despre care am auzit ca ar fi ramas doar un camp pazit de maslini salbatici prin ale caror ramuri inca isi trimite rasuflarea insusi Eol.Lumi de azi ce merg spre viitor, lumi de ieri lasate in urma de uitarea noastra...
Pasiunile raman, nu ne parasesc, dar nu cred ca au legatura cu "ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare". De multe ori realitatea e mai dura, crestem si ne dam seama de multe. Dar fara vise si pasiuni suntem tristi, si goi!
AvalohAlyn întreabă:
sorinaa0 întreabă: