Cum ati gasit life purpose-ul?
Scopul in viata cum l-ati gasit? De mic voiam sa ajung cineva mare, aveam teluri, am facut universitate, am venit peste hotare dar nu fac un job pe profesia mea, dar fac joburi on call, fac ceva bani, dar vreau mai multi. Faptul ca nu ma regasesc in multe joburi ma face sa gandesc mult si sa reflectez. Vreau sa fac schimbari dar ma tem sa fac un pas inainte, voiam sa ma mut la Roma sa fac un curs, dar faptul ca chiriile costa mai scump m-a oprit. Am ceva idei ce as putea face dar ma tem. Voiam sa fac si un masterat, dar nu am ideile clare. Nu stiu cum sa procedez, de multe ori mi se pare ca traiesc viata altcuiva. Uneori ma gandesc sa ma intorc in Romania, dar faptul ca sunt salarii mai mici ma opreste.
Citisem undeva ca mai bine risti sa faci ceva chiar daca nu se va implini decat sa te plangi ca nu ai incercat. Voi ce credeti? Exista ceva teste de psihologie sau programe cum sa iti construiesti telurile? Ca sa te ajute sa te formezi ca personalitate, cu idei.

Eu as vrea sa reflectez si sa fac un plan cum ma vad peste 5-10 ani, ce anume as vrea sa fac, unde ma vad, cu cine ma vad. Care sunt obiectivele si cum sa le indeplinesc, etc.
Cred ca ar trebui sa imi imbunatatesc si gandirea, sa gandesc pozitiv si sa imi fac clara viziunea privind viitorul.

Spui ca ai facut facultatea in Romania si probabil ti-ai luat licenta, in ce?
De ce nu-ti cauti ceva pe profesia ta?

Nicaieri nu-i usor si toti care am facut facultati in Romania si nu au fost recunoascute am fost nevoiti sa mai facem cativa ani prin strainatate, ca sa ne echivalam diplomele si sa putem profesa acolo.
De ce nu ai putea sa faci si tu asta?

La 28 de ani ar trebui sa stii clar ce vrei sa faci in viata si sa ai deja un traseu pe care sa-l urmezi.

Ești fricos și găndești prea mult.

Salut, cred ca e normal ce simti. Multi am crescut cu impresia ca trebuie sa ai plan pe 5, 10 ani, cu pasi bine definiti ca sa atingi ce vrei. Ca si cineva care a avut asa un plan si i-a iesit pana in prezent, pot sa zic ca de cele mai multe ori persoana care vei fi pe cand trec acei cinci ani probabil isi va dori altceva decat ce planuia pentru anul 10. Cand iti planuiesti viitorul e mereu o lupta intre incertitudine si dorinta de control/comfort, dar cel putin in domeniul meu, vechiul drum bine batut de educatie - job stabil pentru o viata a disparut, si e ok. Personal mi-am dat seama ca ce lucrez nu e chiar asa de important, ci ca mai mult imi da valoare vietii oamenii pe care ii am in jurul meu, fie ca in mediul profesional / al familiei / prieteni. Am ajuns la cea mai buna facultate din domeniu de pe glob, si am vazut cum e sa lucrezi joburile alea care aduc multi bani, si cum sunt oamenii din cercurile alea, si m-a lasat rece. Vazusem ceva schimb de replici gen "eu am asta, asta aia, tu ce ai?" si cealata persoana spune "destul"))) In trecut credeam ca in asta sta satisfactia de sine, sa ai aia si asta si tot mai mult, dar recent chiar m-am bucurat de viata mea si cred ca e pentru ca am inceput sa cultivez un alt fel de trai, al calitatii nu al cantitatii. In loc sa alerg dupa ceva ce o sa am in 5 ani, ma uit cu entuziasm catre cu cine stau maine la cafea, si ce chestii pot sa invat si sa impart cu ei. Cred ca toti ne gasim cumva pe noi cand inaintam in viitor, dar e greu sa te gasesti pe tine daca ti se spune mereu ca tu asta de acum trebuie sa planifice cine va fi cel de peste 10 ani. Nu ca a planifica nu isi are rostul, pana la urma trebuie sa ne asiguram un anumit standard de viata. Dar cred ca dacat sa ma gandesc la cum vreau sa arate casa mea, m-a ajutat mult mai mult sa am gandesc la cu ce materiale vreau sa o construiesc, ce inseamna sa ai materialele alea langa tine in fiecare zi, ce inseamna ele pentru cei din jurul tau, etc. Intru-un fel cred ca ajuta si sa nu ma gandesc la cum vreau sa ma vad pe mine, ci la ce lume vreau sa vad in jurul meu in general, si apoi sa ma gandesc cum as fi eu ca sa fac lumea aia o realitate.