Pai dacă ai probleme medicale, nu ai cum sa iei proba de sport la Academia de poliție.
Dar dacă ai fost scutita doar ca nu voiai sa îl faci, sa stii ca diagnosticul ăla tot rămâne acolo (da, te vor intreba de el), dar dacă ai condiție fizica foarte buna poți da proba. Acum depinde dacă tu chiar ai problemele de sănătate care apar pe scutire.
Da, te va afecta, fiindca nu poti sa sustii proba sportiva care-i obligatorie si eliminatorie.
Se pare ca tu ai un handicap fizic, daca esti scutita pe toata perioada liceului, adica a celor 4 ani si atunci, nu vei putea nicioata sa dai la o Academie Militara sau de Politie, fiindca probele sportive si medicale sunt eliminatorii.
Te afecteaza doar daca nu o sa fii in stare sa iei proba la sport, practic poti sa o dai dar daca ai fost scutita poate ai o problema de natura fizica
Da, pentru ca iti lipseste conditia fizica si probabil ai avut motive medicale daca ai fost scutita la sport in toata aceasta perioada. In locul tau, admiterea la Politie nici nu as lua-o in calcul.
Nici macar nu te poti prezenta la admitere, la probele fizice.
Daca ai fost scutita, inseamna ca ai afectiuni medicale. Chiar daca a fost un fals, la ei tot asa se vede.
Se pare ca nu stii chiar tot, @Celcestietot!
Cum va face ea efort fizic in scoala si mai tarziu in politie daca are afectiuni medicale? Ca pentru asta a fost scutita.
Dai mai multe detalii, de ce ai fost scutita la sport 4 ani? Daca pur si simplu nu vrei sa faci sportul la scoala, nu e nicio problema. Daca ai probleme medicale de care esti constienta ca nu vei scapa la admitere atunci nu vei intra.
Hmp, amuzant . Daca ai fi stiut si tu totul (ca mine), nu mai exista comentariul asta.
croissant întreabă:
Anonimulantisocial17 întreabă:
sorinaa0 întreabă: