Fizica (din cuvântul grec physikos: natural, din physis: natură) este ştiinţa care studiază proprietăţile şi structura materiei, formele de mişcare ale acesteia, precum şi transformările lor reciproce.
Oricum se pune problema, fizica este una dintre cele mai vechi discipline academice; prin intermediul unei subramuri ale sale, astronomia, ar putea fi cea mai veche[1]. Uneori sinonimă cu filozofia, chimia şi chiar unele ramuri ale matematicii şi biologiei, de-a lungul ultimelor două milenii, fizica a devenit ştiinţă modernă începând cu secolul al XVII-lea, iar toate aceste discipline sunt considerate acum distincte, deşi frontierele rămân greu de definit[2].
Fizica este poate cea mai importantă ştiinţă a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi explicate în principiu orice alte fenomene întâlnite în alte ştiinţe ale naturii cum ar fi de exemplu chimia sau biologia. Limitările sunt legate de incapacitatea noastră de a obţine suficient de multe date experimentale, în cazul biologiei, ori de incapacitatea (până acum) sistemelor de calcul de a analiza dinamica moleculelor foarte complexe, în cazul chimiei. Descoperirile în fizică ajung de cele mai multe ori să fie folosite în sectorul tehnologic, şi uneori influenţează matematica sau filozofia. De exemplu, înţelegerea mai profundă a electromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea aparatelor pe bază de curent electric - televizoare, computere, electrocasnice etc.; descoperirile din termodinamică au dus la dezvoltarea transportului motorizat; iar descoperirile din mecanică au dus la dezvoltarea calculului infinitezimal, chimiei cuantice şi folosirii unor instrumente precum microscopul electronic în microbiologie.
Astăzi, fizica este un subiect vast şi foarte dezvoltat. Cercetarea este divizată în patru subcâmpuri : fizica materiei condensate; fizica atomică, moleculară şi optică; fizica energiei înalte; fizica astronomică şi astrofizică. Majoritatea fizicienilor se specializează în cercetare teoretică sau experimentală, prima ocupându-se de dezvoltarea noilor teorii, şi a doua cu testarea experimentală a teoriilor şi descoperirea unor noi fenomene. În ciuda descoperirilor importante din ultimele patru secole, există probleme deschise în fizică care aşteaptă a fi rezolvate. De exemplu, cuantificarea gravitaţiei este poate cea mai arzătoare dintre probleme şi cu siguranţă şi cea mai dificilă. Odată cu elucidarea acestei probleme, fizicienii vor avea o imagine mult mai clară despre interacţiile din natură şi cu siguranţă multe dintre fenomenele şi obiectele pe care le întâlnim în astrofizică, de exemplu găurile negre, îşi vor găsi explicaţia într-un mod natural.
Pai la fizica vei studia despre magneti, surse de lumina, atractia dintre corpuri si multe altele... [fundita? ]
La interacţiunile dintre corpuri, câmpuri şi energii. Sună bine, dar, de fapt, este matematică deghizată.
FÍZICĂ s. f. Știință care se ocupă cu studiul structurii și al proprietăților materiei, cu formele mișcării ei și cu legile generale ale fenomenelor naturii anorganice. ♢ Fizică atomică = parte a fizicii care studiază proprietățile fizice ale atomilor; fizică nucleară = ramură a fizicii care studiază proprietățile nucleului atomic. [Gen. -iei, var. fisică s. f. / < fr. physique, lat. physica, gr. physikos < physis – natură].
Fundă?
Acceseaza unul din referatele astea si vei intelege:
http://www.calificativ.ro/referate/referate-Fizica-16/pagina-1.html
Pai inveti tot felul de formule prostesti si faci probleme si mai prostesti!
Nu iti foloseste la nimic! O vei ura mai mult ca sigur! Succes oricum! :X
Fizica e un fel de matematica, cu formule si alte chesti.La fizica inveti despre cea ce te inconjoara in termeni stiintifici
Fizica este o stiinta a naturii care studiaza structura materiei, proprietatile generale, legile de miscare, formele de existenta a materiei, precum si transformarile reciproce ale acestor forme.
Fizica este inrudita cu celelalte stiinte ale naturii:
chimia se ocupa de interactiunea atomilor de a forma molecule;
geografia moderna studiaza fizica pamantului (geofizica);
astronomia are legatura cu fizica stelelor si a spatiului interstelar;
biofizica si biochimia studiaza aceleasi tipuri de legi.
Idei despre lumea fizicii dateaza din antichitate, dar, ca obiect de studiu, fizica a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea.
zanamaseluta_8806 întreabă: