Conform L.329/2003, rep. in 2014, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART. 5.(1) Poate dobândi calitatea de detectiv particular persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spaţiului Economic European;
b) posedă cel puţin studii medii şi este absolventă a unei şcoli postliceale de detectivi sau a îndeplinit funcţia de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau siguranţei naţionale ori este absolventă a unei instituţii de învăţământ superior;
c) este aptă din punct de vedere medical;
d) să nu fi fost condamnată pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
e) nu desfăşoară o activitate care implică exerciţiul autorităţii publice;
f) a obţinut avizul inspectoratului de poliţie judeţean sau al Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, după caz;
g) a promovat examenul de atestare a calităţii de detectiv particular, conform prevederilor art. 7, ori deţine un certificat de calificare în această profesie sau un atestat similar eliberat în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European.
(2) Îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. b), în ceea ce priveşte îndeplinirea funcţiei de poliţist, şi a condiţiilor prevăzute la lit. d) şi f), inclusiv de către persoanele prevăzute la art. 2 alin. (3) şi (4), se verifică de către inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în evidenţele specifice.
ART. 6.(1) Pentru susţinerea examenului de atestare a calităţii de detectiv particular, cei interesaţi trebuie să depună la inspectoratele de poliţie judeţene sau, după caz, la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti următoarele acte:
a) cerere;
b) curriculum vitae;
c) actul de studii, în original şi în copie, sau, după caz, adeverinţă din care să reiasă îndeplinirea unei funcţii de poliţist ori lucrător în cadrul unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice sau securităţii naţionale;
d) actul de absolvire a unui curs de specialitate, în original şi în copie;
e) certificate medicale şi de atestare psihologică, eliberate de o unitate sanitară specializată, respectiv un laborator autorizat;
f) declaraţie din care să rezulte că îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. e);
g) dovada achitării tarifului pentru susţinerea examenului de atestare a cunoştinţelor, stabilit în conformitate cu dispoziţiile legale.
(2) Copiile documentelor prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se certifică pentru conformitate cu originalul prin semnarea de către reprezentantul unităţii de poliţie. Originalul documentelor prezentate se restituie pe loc, după confruntarea copiilor cu acestea."
Bună.
Citeşte Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular.
Pa, pa.