De pe situl lor:
Calificarea profesională în ocupaţia de impiegat de mişcare
Programele de calificare profesională pentru ocupaţia de impiegat de mişcare se organizează de Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară – CENAFER, prin centrele din structura organizatorică, în baza planului anual de formare, pe baza solicitării unităţilor feroviare şi/sau a persoanelor fizice.
Condiţii minime de acces:
- deţinerea unui document care să ateste absolvirea învăţământului general obligatoriu;
- apt din punct de vedere medical pentru ocupaţia de impiegat de mişcare;
- apt din punct de vedere psihologic pentru ocupaţia de impiegat de mişcare.
Durata totală a programului de calificare este de 1284 ore(aproximativ 37 săptămâni).
Programul este structurat pe module de:
- instruire teoretică,
- instruire practică,
- stagiu în producţie,
astfel încât participanţii la programul de calificare profesională să dobândească cunoştinţele necesare, deprinderile practice şi abilităţile necesare exercitării funcţiei de impiegat de mişcare.
Schema de parcurgere a modulelor
Pentru a vedea diagrama de parcurgere a modulelor daţi click aici.
Prezenţa la cursuri este obligatorie!