| aomame a întrebat:

Servus,
Cum devin profa de engleza la liceu?
Nu mai inteleg nimic din legislatia actuala, si nici profii care au inceput destul de recent nu stiu ce sa-mi spuna ca "intre timp s-a schimbat sistemul". Acum termin cu licenta in filologie si urmeaza sa intru la master.

Răspuns Câştigător
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Legii nr.1/2011 a educatiei nationale, citez:
"ART. 236.(1) Formarea iniţială pentru ocuparea funcţiilor didactice din învăţământul preuniversitar cuprinde:
a) formarea iniţială, teoretică, în specialitate, realizată prin universităţi, în cadrul unor programe acreditate potrivit legii;
b) master didactic cu durata de 2 ani;
c) stagiul practic cu durata de un an şcolar, realizat într-o unitate de învăţământ, sub coordonarea unui profesor mentor.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), formarea personalului din educaţia antepreşcolară pentru funcţia de educator-puericultor din învăţământul preşcolar şi primar, pentru funcţiile de educatoare/ educator şi învăţătoare/învăţător se realizează prin liceele pedagogice.
(3) Pentru a obţine altă specializare, absolvenţii studiilor de licenţă pot urma un modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obţinerea de competenţe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma de licenţă. Acest modul poate fi urmat în paralel cu masterul didactic sau după finalizarea acestuia.
ART.237.(1) În calitatea sa de principal finanţator, pe baza analizei nevoilor de formare din sistem, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului stabileşte reperele curriculare şi calificările de formare iniţială teoretică în specialitate a personalului didactic.
(2) Programele de formare iniţială teoretică în specialitate şi psihopedagogică sunt acreditate şi evaluate periodic de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin intermediul ARACIS sau al altor organisme abilitate, potrivit legii.
ART.238.(1) Studenţii şi absolvenţii de învăţământ superior care optează pentru profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile unui master didactic cu durata de 2 ani."
Aceste prevederi legale se aplica in prezent.