Ordonare:
Cronologică
Răspunde
Albastru:XX
Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă, căci privirea pătrunde fără a întâlni niciun obstacol. Albastrul este cea mai imaterială dintre culori. În general, natura nu înfățișează albastrul decât alcătuit din transparență, adică un vid acumulat, vid al aerului, al apei, vid al cristalului sau al diamantului. Vidul este precis, pur și rece.
Albastrul este cea mai rece dintre culori și, în valoarea sa absolută, cea mai pură, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este calea reveriei, iar când se întunecă, albastrul devine o cale a visului.
Un mediu albastru calmează, liniștește, dar, spre deosebire de cel verde, nu tonifică, pentru că el nu prefigurează decât o evadare fără priză asupra realului, o eliberare care, cu timpul, devine deprimantă. Profunzimea verdelui conferă, după Kandinsky, o impresie de odihna terestră și de mulțumire de sine, în timp ce profunzimea albastrului are o gravitate solemnă, supraterestră.
Albastrul și albul, culori ale Sfintei Fecioare, exprimă detașarea față de valorile acestei lumi și înălțarea sufletului către Dumnezeu, adică spre aurul care va întâmpina albul virginal, în timpul ascensiunii sale prin albastrul ceresc.
În budismul tibetan, albastrul este culoarea lui Vairochana, a Înțelepciunii transcendente, a potențialităților și, simultan, a vacuității, a cărei posibilă imagine este aceea a imensității cerului albastru. Lumina albastră a Înțelepciunii lui Dharmadhatu (lege sau conștiință originară) are putere orbitoare, dar ea este cea care deschide calea Eliberării.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
