Ceea ce iti dau este extras din codul civil. Ar fi foarte bine sa vorbesti cu administratorul complexului rezidential, mai intai si intai. Un copac, este foarte bun dar...
cod civil Art. 613
Distanţa minimă pentru arbori
(1) În lipsa unor dispoziţii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor vii.
(2) În caz de nerespectare a distanţei, proprietarul vecin este îndreptăţit să ceară scoaterea ori, după caz, tăierea, la înălţimea cuvenită, a arborilor, plantaţiilor ori a gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor aparţinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum şi dreptul de a păstra fructele căzute în mod natural pe fondul său.
pentru pomi fructiferi, inclusiv nuci si castani comestibili, sunt incidente dispozitiile Legii pomiculturii, legea nr. 348/2003, republicata 2008
Art. 9
(1) Infiintarea plantatiilor de pomi, arbusti fructiferi si capsuni se face in zone consacrate, alegerea speciilor si soiurilor este optiunea libera a oricarui proprietar sau detinator de teren, la recomandarea specialistilor autorizati in acest scop, conform prevederilor legale.
(2) Plantarea pomilor fructiferi din categoria pomi razleti in gradini si curti, precum si in terenurile din extravilan se face respectandu-se distantele fata de limita proprietatii vecinilor, astfel:
a) la 2 m de razor sau gard, pomi cu talie mica;
b) la cel putin 3 m de razor sau gard, pomi cu talie mare.
Vorbeste cu vecinii si expune-le situatia, daca nu se ajunge la o intelegere apelezi la administratie si in functie de raspunsul primit mergi la primarie si le expui problema si doar cu acordul lor poti face urmatoarele demersuri in functie de raspunsul primit.
Nu ai altceva de facut decat sa vorbești cu vecinul, sa ii explici nemultumirile si dorința ta si încercati sa găsiti o cale de mijloc. Desi cred ca cea mai buna varianta ar fi sa va mutati voi de acolo, după argumentele aduse nu prea păreți genul de ființă care sa conviețuiască intr-o comunitate.