Ce făceau oamenii pe vremuri în locul aspiratului covorului? Scoteau des covoarele și le băteau?

Batutul covoarelor nu a incetat odata cu aspiratorul. In anii 80, erau si aspiratoare, erau si batatoare de covoare la fiecare bloc. Sambata aproape ca era coada la batut, iar dupa desprafuire se peria cu otet, care elimina mirosurile si reimprospata culorile.
Dar nu desprea asta am vrut sa postez, ci despre vâltorile din zonele de munte, din Țara Moților si nu numai. O vâltoare este un mecanism foarte simplu, o "cuva" din scandura de stejar, in care este dirijata apa unui rau repede de munte, care formeaza un vartej puternic in interiorul acesteia.
Aceste vâltori sunt adevarate curatatorii ecologice, in care se pot spala nu doar rufe, ci si textile voluminoase: paturi, cergi si covoare.
Nu doar ca spala fara consum de energie, dar si fara a utiliza sapun, detergenți sau alte substanțe.

Pentru curatenie mica (zilnica) s-a dat cu matura, umezita.
Pentru curatenie mare, dupa curatirea cu matura, covorul s-a batut in zapada (iarna) sau s-a frecat cu jumatate de varza.
Cand n-a fost nici zapada nici varza, atunci covoarele s-au batut pe batatorul de covoare, solid.

Dar inca se practica treaba asta, nu poti sa scoti tot praful din covor doar cu asipratorul.

Luau mizeria de deasupra cu matura si farasul iar de sarbatori le scoteau afara ori pe sarma si le bateau ori le spalau la mana cu perie si sapun.

Foloseau elefantul ca în flintstone.

Dadeau cu matura sau le punea pe sarma si le batea.

Sa nu uitam de celebrul batut de covor in zapada!