NOname
Întrebare recomandată | NOname a întrebat:

Cine mă poate învăţa, cum ştie mai bine (prin desene, tutoriale, cuvinte...), cum se schimbă prizele şi întrerupătoarele? Ştecherele am învăţat să înlocuiesc singură, pur intuitiv şi logic. Cu prizele e la fel de simplu? M-ar interesa, de asemenea, să ştiu ce şi de ce fac, care este scopul fiecărui pas şi cum funcţionează în general sistemul. Adică voiesc o explicaţie cât mai completă, dar simplistă, dacă se poate. Mulţumesc.

50 răspunsuri:
| mihai69 a răspuns:

În primul rând, oprești tensiunea în instalație (scoți / decuplezi siguranțele); în al doilea rând, folosești unelte izolate (speciale pentru electricieni) și nu în ultimul rând, o pereche de mânuși de cauciuc, dacă nu din alea adevărate, electroizolante, măcar unele de menaj NOI (fără crăpături / înțepături).
Restul - e pe youtube!

| relian a răspuns:

Cea mai buna metoda este sa inchizi curentul electric in casa, asta o faci ziua si apoi daca stii a folosi o surulubelnita schimbi ce vrei foarte simplu, pentru ca deja ai ceva existent, deci legi la noua priza sau intrerupator firele cum sint la cea existenta, asta e tot.Mai simplu de atit nici ca se poate, nu trebuie sa deduci nimic, nici sa banui ori mai stiu eu ce altceva.Stecherele te asigur ca nu ai invatat ci doar ai vazut cum sint legate cele vechi si ai legat si tu la fel.Deci nu ai intuit nimic nici logic. Oricum spor la treaba, dar nu uita sa inchzi sigurantele, sau siguranta principala.

| anonimg a răspuns:

Poate ca nu te-ai apucat încă, si te rog să mai primesti încă un sfat.

| Fatamuntilor a răspuns:

Curajoasa mai esti.
Eu zic sa chemi un electrician il pui sa-ti schimbe o priza, sa zicem si il urmaresti, furi meserie, intelegi?rolling on the floor

Stai ca m-am prins....Nu vrei sa ajungi ca personajele din bancul urmator...

El si ea in primele luni de la casatorie
Eabig grinraga,repara te rog robitentul de la baie!
El...Da' ce sunt intalator?
Dupa inca o zi.
Dragul meu,s-a stricat priza in bucatarie. Vrei sa o repari?
El... Da' ce sunt electrician?
Dupa inca un refuz de acest gen,sotul vede toate lucrurile rezolvate
Sotul, intreaba:
-Cum ai reusit?
Vecinul de patru m-a ajutat.
Sii cum ai platit?
-A zis fie ii cant, fie facem sex;
Sper ca i-ai cantat, zice sotul.
Da ' ce sunt cantarata?rolling on the floor

Apropo sa schimbi garnituri, sa montezi o baterie baie/bucatarie stii?

| NOname explică (pentru Fatamuntilor):

Aha, mă descurc. Însă mereu e loc de mai bine.hee hee

| halogen001 a răspuns:

Se intrerupe curentul de la sigurante (se scot sigurantele daca sunt model vechi sau se intrerup de la buton daca sunt cu electromagnet). E bun si un creion de tensiune pentru a verifica prezenta curentului.

Firele de la o priza pot fi 2 sau trei. Daca sunt 2, atunci sint nulul si faza (nulul e conectat la pamant, faza e in aer) Daca sunt 3, mai e un al III-lea fir, impamantarea.

O priza buna e aceea care strange bine si face un contact bun, in care stecherul intra greu, e o priza care face bine contact - are contacte mai groase si elastice. Daca priza face contact bun, rezistenta la contact e mica si nu produce multa caldura la consumuri mari de curent. O priza de calitate inferioara nu face bine contct, stecherul intra usor, contactele nu au elasticitate, se slabesc, nu fac bine contact si atunci cand un consumator consuma mult curent (500W - 3500W), rezistenta mare creata la contactul slab cu stecherul, genereaza multa caldura incat se topeste si se arde atat stecherul cat si priza.

Deci pentru inlocuirea unei prize, se intrerupe curentul de la sigurante (se scot sau se intrerup), se desface priza veche si se prind firele la priza noua.

Trebuie de avut in vedere sa nu se conecteze la impamantarea prizei alt fir decat cel de la impamantare (daca se pune firul cu faza la impamantare, toate aparatele conectate la priza vor deveni surse de electrocutare).

Răspuns utilizator avertizat
| Anonimuserr a răspuns:

Este periculos dacă nu eşti îndemânatică. Oricum evident că se închide curentul de la panoul electric. Vezi https://www.youtube.com/watch?v=gy6r851buR4

https://www.youtube.com/watch?v=D-pWiHA3UUo

http://www.click.ro/news/social/4-pasi-ca-sa-montezi-singur-o-priza
Dar în esenţă trebuie să închizi curentul, deşurubezi priza veche o scoţi şi trebuie să te asiguri că totul ek şi conectezi acele fire din spate, le răsuceşti şi montezi priza a doua. Este dificil pentru fete, e meserie de bărbaţi a fi electrician, e un termen masculinizat.

Consider că cele mai sugestive tutoriale şi explicaţii sunt ecle audio video, dacă alţii au alt mod de a explica mult mai concludent sunt liberi să o facă. Să fim fair-play.
Mai bine chemi un electrician 50 RON se rezolva sau un barbat care se pricepe. Pentru fete este foarte dificil daca nu parcurgi cursuri de electrician inainte.

| MateiSebastian a răspuns (pentru Anonimuserr):

"Este dificil pentru fete, e meserie de bărbaţi a fi electrician, e un termen masculinizat."

:O

Uau! Nu credeam c-o sa mai aud (sau sa citesc) asa ceva in secolu' XXI.
Adica..., pe bune?

| Anonimuserr a răspuns (pentru MateiSebastian):

Da omule auzi acum în secolul XXI, e mai mai devreme decât niciodat nu!? E ca şi cum ai spune mecanic auto pentru fete sau înstalator. Nu înţeleg de ce ţi se pare amuzant sau poate aberant. Poate mă vei elucida!

| NOname explică (pentru Anonimuserr):

Eheee, câte fete sunt pasionate de maşini, ţevi, şuruburi sau alte chestii "bărbăteşti"... Nu mai sunt acele vremuri când puteai vedea femeia doar la cratiţă.hee hee

| Anonimuserr a răspuns (pentru NOname):

E adevărat, trăim într-o lume într-o continuă schimbare. Sunt 2 clipuri video mai sus care le-am postat poate te ajută şi de asemena sfaturile celor care au postat aici.

| NOname explică (pentru Anonimuserr):

Da, mulţumesc, m-au ajutat.

| MateiSebastian a răspuns (pentru Anonimuserr):

Eu ziceam de misoginism. Atata tot.
Imi cer scuze daca v-am insultat in vreun fel.

| Teardrop a răspuns (pentru MateiSebastian):

Ce-i aşa mare chestie? Sunt meserii pe care oamenii s-au obişnuit să le vadă făcute de bărbaţi. Există şi meserii care sunt văzute ca meserii feminine, cum ar fi cea de asistentă.

| MateiSebastian a răspuns (pentru Teardrop):

Observ ca motivele pentru care am scris acel raspuns sunt prea complicate pentru ca voi sa le intelegeti cu adevarat.

| 13 a răspuns (pentru Anonimuserr):

De ce ar fi mai usor pentru un barbat sa schimbe o priza decat pentru o femeie? Consideri ca femeile sunt mai incompetente fizic sau psihic decat barbatii? De ce sa dea unui electrician 50 de lei pentru o treaba de 15 minte. cand poate ea face banii aia intr-o zi de munca. Daca Inchide curentul de la panoul electric e relativ simplu si fara risc. Atata timp cat prinde firele bine in priza cea noua si nu lasa fire neizolate sa zbenguie pe acolo e treaba ca la carte.

| Anonimuserr a răspuns (pentru 13):

N-am spus asta, de ce îmi bagi cuvinte în gură dacă nu am zis asta, aveţi un stil... Eu am spus că este dificl dacă nu te pricepi şi nu eşti iscusit ca un bărbat care le are şi cu electricitatea. Atâta tot, nu facem un roman acum din asta, aceiaşi litanie o ţinem 1 an. Cine se pricepe poate să fie şi femeie şi copil de 10 ani dacă ştie. That's all. Gata punct. N-are rost să mai comentăm acum că e complet inutil. Cu asta am închis, punct şi de la capăt.

| 13 a răspuns (pentru Anonimuserr):

"Este dificil pentru fete, e meserie de bărbaţi a fi electrician, e un termen masculinizat." Din acest enunt reiese ca meseria de electrician nu poate fi facuta de o persoana de sex ferminin si este mai bine lasata pe mana unei persoane se sex masculin. "Mai bine chemi un electrician 50 RON se rezolva sau un barbat care se pricepe. Pentru fete este foarte dificil daca nu parcurgi cursuri de electrician inainte." Din acest enunt, reiese ca in cazul in care nu are posibilitatea sa cheme in electrician, sa cheme macar un BARBAT care se pricepe. Poate nu ai facut-o constient. Dar ai gandit intr-un mod misogin si ti s-a atras atentia in privinta asta, pentru ca este inadecvat sa gandesti asa intro societate care promoveaza egalitatea. Motivul pentru care nu vezi femei electricieni sau mecanici prea des este relativ simplu. Pana acuma cativa ani, femeile au fost obligate sa creasca copii si sa intretina casa fara a avea oportunitatea de a urma o cariera. Acum ca timpurile s-au schimbat si lumea nu mai este asa incuiata la minte trebuie sa fim constineti de faptul ca si o femeie poate fi mecanic, electrican sau sofer de camion cum si barbatii pot fi asistenti medicali, bone sau croitori. Ideea e ca atunci cand vorbesti cu cineva despre aptitudini si abilitati, sa vorbesti cu ea ca si cu o PERSOANA nu ca si cu o Femeie sau Barbat, Roman sau German, Alb sau Galben. Sper sa intelegi ce vreau sa zic.Dar chiar si daca nu intelegi iti doresc o seara minunata. Numai bine.

| Anonimuserr a răspuns (pentru 13):

Da domne înţeleg că nu sunt turc. S-au schimbat valorile în societate şi e bine că se întâmplă asta, sunt adeptul schimbării. În fond fiecare poate să facă ce vrea în viaţă să aleagă orice meserie vrea dacă i e potriveşte. Că tot mă criticai, ţin să-ţi spun că e dificil şi nu prea e bine să încurajezi pe cineva necunoscând ce abilităţi are şi cât de dibace, iscusit este mai ales când vorbim de curent electric şi poţi să-ţi pui viaţa în pericol. Prin urmare intenţiile mele au fost bune şi ar trebui să apreciezi. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi prea sugestii de carieră, dar nici sentinţe. Este alegerea fiecăruia deliberată. Sincer, n-a murit nimeni până la urmă e ok. Spuneam că în general sunt făcute aceste meserii de bărbaţi aşa cum ai punctat şi tu aşa spun statisticile. Nu înţeleg de ce te superi tu să nu facem acum din ţânţar armăsar. Merci de explicaţii! Sănătate!

| Teardrop a răspuns (pentru MateiSebastian):

Observ că unii dintre voi nu ştiţi să faceţi abstracţie de chestii uneori.

| Fatamuntilor a răspuns (pentru Anonimuserr):

,, Este dificil pentru fete, e meserie de bărbaţi a fi electrician, e un termen masculinizat'''


Te asigur ca sunt barbati care nu stiu sa schimbe un bec...big grin

| Anonimuserr a răspuns (pentru Fatamuntilor):

Da ştiu foarte bine că sunt bărbaţi care nu ştiu să schimbe un bec, dar gata subiect închis acum! DEja înncep să regret. Îmi pare rău că am ajutat în acest topic!

| MateiSebastian a răspuns (pentru Teardrop):

De la abstractie pana la indiferenta e un drum scurt.
Indiferenta este cea care domneste de mai bine de 20 de ani in tara noastra.
M-am saturat de ea. Tu nu?

Daca vrea cineva sa mai vorbeasca cu mine pe tema asta sa imi dea mesaj privat. Nu are nici un rost sa umplem threadul asta cu comentarii nefolositoare.

| suffarstar a răspuns:

Eu zic sa decuplezi curentul si sa începi să te "joci". Nu e mare chestie dar cred ca multi se tem neîntemeiat. Pur si simplu desfaci surubelul sa din centrul prizei si începi să vezi "mecanismul". Pentru linistea ta, verifică totuși înainte cu un creion de tensiune dacă ai curent dupa decuplarea siguranței. Scoti frumos priza si începi să vezi cum există două cleme legate intre ele cu o bandă de cauciuc sau arc, astea două cleme sunt pentru a agaţa priza de soclul dozei. Apoi ai trei fire, in mod normal cel galben pentru legarea la pământ şi e prins de o parte centrală a prizei. La celelalte doua ai fază, respectiv nul. Astea vin conectate la bornele prizei, nu conteaza cum. Când schimbi o priză, la final te asiguri ca nu ai fire in scurt circuit, sau, la fel de grav, surubelele strânse superficial. In final strângi şurubul din exterior, astfel priza rămâne agăţată. Daca priza cade din soclu înseamnă că "ghearele" nu mai agaţă, o soluție provizorie ar fi să pui două bucăţi de carton pentru a face priză, contact.

| ALGator a răspuns:

Ar mai fi ceva (cei care au dat o descriere in pasi au facut-o foarte bine):
- important conductorii cuplati la priza trebuie sa aiba un contact bun (nu sa "joace", caz in care se pot produce supraincalziri in timp si chiar incendiu). Asta se face prin plasarea corecta a capatului dezizolat in lacasul prizei si stringerea surubului potrivit de mult (,, la simtul mîinii"). Asta inseamna ca dupa ce nu mai merge sa stringi, sa mai fortezi surubul inca vreo jumatate de tura. Nu trebuie strins sa se striveasca capatul conductorului sau sa crape ceva.
Apoi faci control tragind cu delicatete de conductor ca sa vezi daca nu iese din locasul in care ar trebuie sa stea.
Anterior, ai controlat si capatul dezizolate sa: nu fie prea lung sau prea scurt (OK sa iasa in afara circa 1-2 mm), sa nu aibe "mustati" care sa atinga celalalt pol, sa nu prezinte taieturi adincite. Daca este conductor din mai multe "lite" de cupru, capatul se rasuceste asa incit sa stea impreuna.

Daca capatul conductorului este deteriorate sau scurt, trebuie retezat (daca cablul are rezerva) si dezizolat din nou. Dezizolatul e o mica arta. Preferabil sa ai un cleste de dezizolat care merge acceptabil.
Cel mai bine e sa faci niste exercitii separat pe o priza nemontata cu niste bucati taiate de conductori "orbi" (necuplati in perete).
Dupa montarea prizei si restabilirea sigurantelor, o masura ar fi sa controlezi partea ei metalica (un surub) cu creionul de tensiune. Sa nu se aprinda beculetul.
Sint dupa cum vezi o serie de momente simple dar care cer deprinderi practice (nu au de-a face cu sexul persoanei).
Mi se pare cam nasol ca te apuci de schimbat prize doar dupa instructiuni din auzite. Prima data trebuia sa te asiste cineva.
Cu cit vei deveni mai indeminatica cu cit vei fi si tentata sa risti mai mult.
Eu (nu sint electrician, dar am montat acasa de toate) am riscat citeodata si am montat prize fara sa decuplez tensiunea. Din prostie si ca sa nu ma siciie la cap cei din casa cu "Mai ai mult!?".
Nu risca nimic. Am pe cineva apropiat care a terminat asa.

| NOname explică (pentru ALGator):

Mersi de sfaturi.

| mont a răspuns:

Asa ceva nu e indicat sa incerci sa inveti singura pe prize reale fara sa te supravegheze nimeni. Spre deosebire de stechere aici e risc mai mare de electrocutare, e nevoie de intreruperea curentului de la tablou.

| InVisible99 a răspuns:

1.trebuie oprit curentul de la sigurantele din casa ca sa NU ai curent pe ele ca dupa ramai ranjita langa intrerupator laughing
2. e bine sa ai o surubelnita cu cap iluminator ca sa incerci firele din perete daca mai au curent, daca au e grav
3. la intrerupatoare trebuie prinse acele fire negre care ies din perete in spatiile specifice(le observi ca trebuie sa le fixezi cu surubelnita prin niste suruburi)
4. e foarte meticulos procesul si enervant

Si la prize nu stiu

| Florin_Chiba_1988 a răspuns:

Nu e de jucat cu "domnul" curent! Ştii? Nu ştii când te arde! Ai grijă mare ce faci! Dar recomandat ar fi să vezi un electrician cum face! Aşa nu rişti deloc! Apropo, când nu înţelegi ceva întrebă!

| millyca a răspuns:

De câți români este nevoie ca să schimbe un bec? De toți. Unul îl schimbă, iar restul dezbat conceptele.

| PrunaPătrată a răspuns (pentru millyca):

The truth has been spoken!

| Mephisto666 a răspuns:

Este foarte greu daca nu ai un pic de cunostinte in legatura cu fizica si ce tine de electrica...

| soupflood123 a răspuns:

1. Cumpără un creion de tensiune dacă nu ai(șurubelniță transparentă cu neon în ea, costă până în 2 lei) și priza nouă.
2. Decuplează curentul electric de la panoul electric al casei.
3. Deșurubează priza veche din soclu.
4. Testează fiecare fir ținând în mână creionul de tensiune cu un deget pe partea metalică a mânerului. Dacă luminița se aprinde, cheamă pe cineva care se pricepe, nu continua tu.
4. Fă o poză firelor din priza veche.
5. Folosește poza ca reper pentru montarea celei noi. O priză are maxim trei fire: împământarea (de obicei colorat verde-galben), nulul și faza. Ele nu se ating între ele niciodată.
6. Deșurubează șuruburile fiecărui fir, apoi strânge-le în priza nouă.
7. Montează priza în perete înșurubând șuruburile laterale.
8. Cuplează curentul electric de la panoul electric al casei.


Doar firul ''cald'' sau ''faza'' poate electrocuta și va lumina beculețul creionului dacă ții mâna pe partea metalică a mânerului, deoarece curentul va circula prin beculeț și prin tine în pământ (nu vei simți nimic - curentul va fi prea slab).

Firul de împământare face contact cu părțile metalice exterioare ale consumatorului electric și are rolul de a conduce orice curent accidental direct spre pământ și nu prin tine, utilizatorul.

| NOname explică (pentru soupflood123):

Mulţumesc mult tuturor, foarte explicite răspunsuri.

soupflood123 (dar nu numai), mai am o întrebare. Contează în ce parte a prizei montez nulul şi faza (dreapta, stânga)? Există o ordine anume precis stabilită sau pot improviza?

| soupflood123 a răspuns:

La curentul alternativ nu contează ordinea nul-fază, iar împământarea (dacă ai) este legată la clemele alea două dintre bornele de nul și fază.

| white02 a răspuns:

Prizele sunt chestii simple... au 3 fire, faza (firul periculos), nul si impamantare. Atata timp cat deconectezi curentul de la panoul principal nu ai probleme. Inca o chestie importanta in electro: niciodata sa nu prinzi faza si nulul deodata, curentul electric e ca apa prin tevi, daca e conductor curge(corpul uman e conductor) dar daca nu e inchis circuitul poti pune mana pe faza fara sa te curentezi Doar daca esti complet izolat!

| Cyclades a răspuns:

Pentru a schimba priza veche cu una nouă, ai nevoie de o priză simplă sau dublă, o şurubelniţă – tester şi o şurubelniţă cu capul cât mai mic. Urmează apoi următoarele etape.
Pasul 1- Opreşte curentul în casă. Introdu vârful şurubelniţei-tester în ambele orificii ale prizei, ţinând un deget pe contactul metalic din capătul mânerului.

Rezistenţa din interiorul testerului trebuie să fie stinsă. Desfă şuruburile prizei vechi şi îndepărtează capacul.
Pasul 2 - Corpul prizei are pe laterale două şuruburi care trebuie şi ele desfăcute. Când priza se poate scoate din perete, apuc-o de părţile ceramice.

În partea din spatele ei se află două orificii în care intră cele două fire metalice.

Acestea sunt prinse în priză cu două şurubele. Slăbeşte-le pentru a le scoate şi a te uita la ele.

Pasul 3 - Dacă izolaţia din plastic este casantă sau înnegrită, tai-o cu un cuţit atât cât este nevoie.
Apoi, îndepărtează din nou izolaţia pe o porţiune de câţiva milimetri. Introdu capetele metalice în orificiile din spatele noii prize şi strânge din nou şuruburile până când firele stau fixe.
Pasul 4 - Introdu priza înapoi în perete, iar apoi strânge şuruburile laterale. Pune capacul şi strânge-i şuruburile. funda

| endling a răspuns:

You need a man's touch laughing citeste ce se intampla daca te curentezi la 220v si iti garantez ca vei chema un electrician.

| Marin_Preda_1949 a răspuns:

Pentru prize: Pasul 1. Iti trebuie, mai intai, un creion de tensiune si vei incerca prizele pentru a vedea care este faza si daca priza are curent. 2. Intrerupi curentul de la tabloul general. 3. desfaci cu o surubelnita adecvata priza.(are doua suruburi laterale care fixeaza priza prin doua gheare de peretii dozei, vezi priza noua) 4. desfaci firele ce alimenteaza priza veche. 5. Legi apoi firele la priza noua si fixezi priza in locasul ei prin cele doua suruburi laterale pana nu se mai misca. Apoi montezi capacul prizei prin surubul central. (la priza noua ii scoti intai capacul si apoi legi firele). Bafta! ATENTIE! nu schimbi nici o priza sub tensiune (curent). Chiar dupa ce ai intrerupt curentul de la tabloul general, incerci priza cu creionul de tensiune! Creionul de tensiune este un fel de surubelnita, pui degetul mare in capul surubelnitei si introduci partea metalica in orificiile prizei, pe rand, daca in corpul creionului nu se aprinde o luminita, poti desface priza.)

| anonim_4396 a răspuns (pentru Marin_Preda_1949):

In locasul ei. de ce toti electricienii sunt spiritisti? si tu ai citit platon?

| Marin_Preda_1949 a răspuns (pentru anonim_4396):

"Totul in lume tinde sa ocupe un loc conform naturii sale..." Si sufletul are locasul lui, nu-i asa!?
Nu stiu, nici daca sunt, nici daca nu sunt..., daca sunt este, probabil, ca munca lor se leaga de un fenomen fizic (electricitatea - curentul electric) care nu se vede, dar exista si, pentru a-i percepe existenta, este nevoie de atingere fizica, uneori mortala! Despre Platon... "si tu Brutus"!?

| anonim_4396 a răspuns (pentru Marin_Preda_1949):

Incantator. nu ca tine. pe la clasa a saptea citeam cate o pagina pe zi din snobism, aveam un fel de instinct usuratic care se oprea imediat ce vedea ariditatea stilului

| Baiatucucuie a răspuns:

Uite iti voi trimite o imagine detaliata pas cu pas, sper sa te ajute. Eu am folosit-o.
http://postimg.org/image/5yzhkiqpb/