Nu are absolut nimic ca le-ai pus deasupra peste celelalte. Sa le pui pe margine încât căldură data sa nu bata la distanță mica de ele sa le prăjească. Eu puneam un alt rand roata pe marginea incubatorul. Seara și dimineața când le întorci sa le schimbi între ele, cele de sus sa vina cele de jos și cele de jos sa vina cele de sus.
In mod normal, ii pui apa în prima alveola și după îl bagi în priza, asa își face temperatura corecta. Urmărești sa vezi dacă face condens, dacă face trebuie sa ii schimbi locul. Acel miros de plastic nu o sa afecteze in nici un fel scosul puilor. Daca ouale nu sunt bune, nu scoate bine. Daca incubatorul nu atinge temperatura corecta, scoate mai tarziu, pui se dezvolta mai greu in ou si o parte din ei o sa moara când ii scoate ( am patit, avea deja 25 de zile si abia incepuse sa scoata, pe de gaina ma refer).
Abia l-am bagat, este prima zi in seara asta pana in 23:00 vreau sa pun ouale, si nu stiu cum sa zic dar "miroase" a ars intr-un fel sau altul are un miros de plastic, ouale sunt proaspete, o sa revin cu un raspuns peste 21 de zile cand e timpul ciocnirii =)
Si as mai avea o intrebare, am 58 de oua de gaina si mici si mari (gaini pitice si gaini de carne) 5 au ramas in plus, n-au incaput 60 cum ar fi trebuit, si le-am pus peste celelalte oua, cele 5 ce-au ramas peste celelalte oua pot sa iasa pui, nu? e prima oara cand pun la aceasta clocitoare, este noua