Ce m-a impresionat?
Toate personajele au ceva special. Nu putem spune că Neji este cel mai tare personaj, iar Sakura este un personaj eronat (doar un exemplu).
Dar acum să trecem la întrebarea ta.
Personajul care m-a impresionat plăcut în acest anime, este desigur Naruto.
Pot spune sincer, că chiar am o simpatie față de el. Mă impresionează mereu cu faptul că niciodată nu se dă bătut, continuă chiar dacă șansele pentru el sunt 0. Dar mereu, destinul se schimbă.
Când crezi că va pierde într-o luptă, şi să vezi la final cum câștigă, este ceva uimitor.
Nu știu, are el un farmec aparte.
Dar nu e singurul personaj care m-a impresionat din "Naruto".
M-a uimit schimbarea radicală a lui Gaara. Nu mă așteptam!
Dar mă impresionează Hinata, curajul este este fantastic. Chiar dacă ea este mereu fata timidă, se vede clar că pentru Naruto ar face orice.
Sasuke mă impresionează uneori cu răutatea sa. Adică, cât de idiot poți fi încât să crezi că răzbunarea îţi va aduce fericire?
Kiba m-a uimit mereu cu sarcasmul său. Face o echipă minunată cu câinele sau. Sunt geniali amândoi.
Aş putea spune că am fost, şi voi fi o mare fană Shikamaru. Mă surprinde mereu inteligența lui. Ia niște decizii fantastice, şi mereu sunt grozav de bune. Personajul e genial, atât pot spune.
Dar mai este şi cuplul care ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată: Kushina şi Minato. Ăştia doi sunt geniali, fără prea multe detalii pe lângă. Sunt geniali, atât.
La "Clannad" sincer, nu mai ţin minte cu exactitate ce au făcut personajele, dar încă mai ştiu povestea.
Personajul care m-a uimit, este Nagisa. Fiind şi protagonista acestui anime împreună cu Tomoya, e şi normal ca ea să mă uimească.
Ce m-a impresionat, este povestea ei. Boala, care îi dă bătăi de cap când a trebui să repete anul şcolar.
Totul e fantastic, plus că toate personajele au "împletit" povestea astfel încât această să fie genială.
Naruto.De ce? Pentru ca intotdeauna ceilalti oameni sunt mai importanti pentru el, mai importanti decat persoana lor si lupta pentru fericirea lor.Pentru ca stie ce este dreptatea, ce este prietenia, pentru ca nu renunta niciodata, nu-si pierde speranta, pentru ca este vesel tot timpul si incearca sa-i faca si pe cei din jurul lui la fel.Pentru ca iubeste viata si nu renunta niciodata oricate greutati intampina.Sunt multe lucruri pentru care m-a impresionat dar acestea sunt cele mai importante:dragoste, prietenie, increderea in oameni.
Personajul meu preferat dintre fete este Hinata pentru ca este puternica, inteligenta si i-a urmat exemplul lui Naruto sa nu renunte niciodata si dintre baieti este Naruto pentru ca nu a renuntat niciodata si de la cel mai slab a devenit cel mai puternic.
In Naruto /Naruto shippuden...
Raikage, Naruto, Sasuke, Madara(Cel adevarat), 1th hokage(Hashirama Senju),Minato Namikaze, Jiraya, Orochimaru, Itachi, Nagato. Poate mai sunt dar acestea se inghesuie pe primul loc.
ピンク întreabă:
Shadow82838 întreabă: