Mi-am creeat o "carticica cu intamplarile din viata reala si vise" dar la capitolul 1 nu stiu cum sa incep
Ma ajutati?

,, Realitatea si misterul, pana aici, au fost doua fasii paralele ale universului uman. Pe cand una se baza pe fapte tangibile, concrete, cealalta se ascundea sub mantia protectoare a timpului si dansa dincolo de barierele spatiului inteles. Insa de aici inainte, va voi arata cum acestea doua se suprapun atat de bine, incat, fara a da filele inapoi ca sa vedem de a fost la origine, firul actiunii ni s-ar parea perfect integrat in ambele fasii.''-asta ca si o mini-prefata pe care o poti continua.
iar primul capitol
Lacrima lui Chronos

Candva, cand inca aveam acea varsta, tatal meu mi-a povestit intr-o seara despre atotputernicele zeitati ale istoriei omenirii. Foarte multi erau razbunatori, vicleni, puternici, unii se bazau pe seductie, altii pe distrugere, insa ce m-a atras cel mai mult a fost fiul Zeului Timpului, pe numele sau Chronos. Si asta deoarece insasi ideea de a crea viata din timp mi s-a parut litera de lege citita din insasi Cartea Vietii. Si, cum tanara eram, m-am ratacit prin idei fantomatice pe cand tata incerca sa ma faca sa inteleg complexitatea actiunilor acelor personaje a caror existenta parca insemna totul pentru el. Pentru mine, atunci, Chronos insemna un nou motiv de a ma trezi dimineata, caci din acel moment eu imi impusesem, in mintea-mi de copil naiv, a intelege timpul.
Si nu mica e mirarea ca, printr-o facatura divina, cum pusei capul pe perna, in fata ochilor mei limpezi se infatisa un tanar carismatic, imbracat intr-o mantie impopotonata cu fel-de-fel de safire si rubine, cu un par abisal si ca ochi albastrii patrunzatori. Statea intr-o camera vasta, ale carei ziduri nu se vedeau. El zacea rezemat in agonia lui de un stalp ce parea a sustine cerul deasupra noastra. Plangea! De ce? Doar tinea in palma sa spatiul si pe degetul lui un inel facut din insasi viata! Si totusi, plangea! Varsa lacrimi amare si, fara a clipi macar, privea inmarmurit cum tot ceea ce atingea se imprastia in neant. S-a uitat la mine si mi-a zis:
-Dispari din coltul asta uitat de tot pana nu te intalnesti cu aceeasi soarta pe care au avut-o si cei de pana acum.
-De ce imbatranesti tu tot ce atingi? intrebai eu cu o intelepciune enigmatica.
-Intelegi timpul, tu, faptura umana fara de puteri? Si, stergandu-si arogant lacrimile de pe obraji-i paliji continua: numele meu este Chronos, si pentru ca mi-ai redat stralucire in ochi iti voi oferi raspunsul la o intrebare.
-Ce ma asteapta de maine incolo? Ne vom mai vedea?
-Daca ne vom mai vedea sau nu, ramane la latitudinea ta, dar daca intr-adevar vei vrea asta, atunci va trebui sa intelegi insasi timpul. Iar pentru a face asta, lasa-te in voia viselor...'' Daca mai continui, o fac mai mult decat subiectiva ma rog, daca ar fi sa am ambitia ta, asa as incepe. Ma rog, si rezumatul la ce continua dupa ciorba aia lingvistica este ca tu interpretezi ce iti zice baiatul super hot ca: timpul se poate intelege doar prin fantasticprin vis. fac o carte in care incerc sa combin realul cu visul si cand fac asta perfect(la finalul cartii), ma intalnesc cu iubirea vietii mele de copil.

Karmina Burana, cred

Incepi cu un vis sau o intamplare din viata ta. O mai retusezi un pic si cred ca o sa fie ok. Sa im arati si mie.

Lamureste-ma, vrei sa scrii o carte insa nu ai imaginatie? iti e greu sa incepi sau ai inceputul si nu stii sa continui?
Fa-ti pe hartie conceptul cartii si niste reguli dupa care te ghidezi. Presupun ca va fi genul fantastic de vreme ce vei scrie de vise. Poti de exemmplu sa faci o paralela intre real si imaginar.
Daca mi-ai da ceva indicii ti-as mai putea oferi idei, dar cand nu stiu de la ce vrei sa pleci imi este imposibil.

Poti sa scrii cum este la orice carte, despre tine, despre cui vrei sa ii dedici cartea, chestii de astea. Mult noroc!