| Pamanteanul a întrebat:

2000 de Ron net pe luna e un salariu bun?

Răspuns Câştigător
| SingleForOne a răspuns:

Urmărești fiecare bănuț pe care îl cheltui, dacă stai singur, o mâncare gătită (să zicem o ciorbă) te ajunge vreo 2-3 zile, poate și mai mult, mai ales dacă la micul dejun ai altceva, la prânz ai ciorba, iar seara vrei altceva (o salată, de exemplu), sau ai meniul principal pentru toate cele 3 mese. Dacă vrei fructe, atunci vreo 10-15 mere, 1 ciorchine de banane, câteva lămâi, portocale, grefe, și cam asta e; iar dacă vrei ananas, mango, avocado, kaki sharon, pepene, nu ar fi rău nici asta, dar nici toate odată. Dacă vrei să bei alcool, îți pui un standard, adică 2 sticle de vin pe lună (pe la 10-15 lei. deci 30 lunar); sau bere, whiskey, tot pe același principiu. Vreo 2-3 zile bei ce ai cumpărat, adică 1 suc sau 1 bere sau 1 vin, etc, după prețurile respective, și disponibilitatea ta. Totuși, ai ieși mai ieftin dacă bei apă. Dar, dacă bei "în neștire" un bidon întreg de 2L în 2-5 ore, atunci e problema ta, înveți să bei mai moderat. Dacă ai activitate, mai ales fizică, toată ziua, atunci 2l ți-ar ajunge, în special apa rece (mai faci limonadă, dacă vrei ceva mai aromat).

1000 de lei lunar, maxim - 250 de lei pe săptămână vreo 150 de lei pentru legume și fructe, pateu, salam, brânză, lapte, și ce mai vrei; 50 de lei pe băutură; 50 de lei pentru șampon, săpun, detergenți, deodorant (dacă vrei), și alte chestii, iar astea nu se duc se la o săptămână la alta, cumperi odată, și te poate ajunge o lună sau mai mult. În plus, urmărește ofertele de la magazine, pentru a cumpăra mai ieftin, când apuci.

Este doar un exemplu, și puțin prea mult față de când plătesc eu, dar de obicei nu ajung până la 1000 de lei.

40 răspunsuri:
| darrio2007 a răspuns:

Acceptabil. Dar depinde si in ce domeniu.

| Mosotti a răspuns:

Depinde, e relativ, depinde de standardul si de dorintele tale de la viata, pentru unul e sal bun, pentru altul nu e.

De ex pentru mine e putin 2000 net.

| GabiDumitrescu a răspuns:

Nu prea, dar daca e primul salariu si discutam de un oras mic si cineva care sta cu parintii sau are o disciplina financiara excelenta, e bun. Gindeste-te ca intr-un oras mare jumatate s-ar duce din scurt pe chirie...

| LoveSleep a răspuns:

Un salariu bun pentru unul care scrie "salar".

| Emma30555 a răspuns:

Nu prea.

| gemeni6226 a răspuns:

Daca esti tinar nu din atit nu poti sa-ti intemeiezi o familie.De aceea si merg foarte multi sa lucreze in strainatate ca din atit nu se poate intemeia o familie unde mai pui ca daca te imbolnavesti sau ai de facut reparatii in casa nu ajung sau ai mai si merge in concediu.Este un salar de supravietuire.

| Apokales a răspuns:

2500 de ron in mana/net este un salariu considerat ca ar trebui sa il avem pentru minimul necesar, care include chiar si un concediu facut decent, prin tara. Repet, minim necesar.

| Pamanteanul explică (pentru Apokales):

Concediu unde? La baba oarba? eu cu 2500 ron pe luna plătesc chiria, cheltuielile în garsoniera, mănânc și fumez și umblu cu microbusul, de unde bani și de concediu când nici de mâncare destulă nu îmi ajunge și nici cafea nu pot sa îmi iau în casa și stau, Atenție, singur.

| Apokales a răspuns (pentru Pamanteanul):

Clar nu in Caraibe, in Romania. Si am zis minim pentru un trai decent. Cauta pe internet salariul pentru cosul minim de cumparaturi, o sa gasesti informatii facute pentru a vedea cat ar trebui sa fie salariul minim pentru a trai decent in tara asta. Repet minim, nu inseamna ca o sa te falesti in bani.

| suntserios a răspuns (pentru Pamanteanul):

Daca nu ai fuma ti ai permite 1 saptamana de vacanta. Simplu.

| Pamanteanul explică (pentru suntserios):

Du-te mai că glumesti

| suntserios a răspuns (pentru Pamanteanul):

20 lei pachetul.
1 pachet pe zi
Adica vreo 7000 lei pe an.

Faci minim 2 sapt de vacanta cu 7000 lei

| GabiDumitrescu a răspuns (pentru Pamanteanul):

Ia lasa-te de fumat, cafea, alcool si sa vezi cum iti permiti frumos un concediu in Antalya in fiecare vara...

| Invictusman a răspuns:

Da, este.
Lasă tabacul și îți iei mai multa mâncare în loc de tabacuri.

| Pamanteanul explică (pentru Invictusman):

Eu mănânc cu 1500 de ron pe luna domule bun, și chiria e 500, raman fără lumina în casa?

| Pamanteanul explică (pentru Pamanteanul):

Și fără role de bucătărie, bureți, gaz, curent, ieșiri în oras, prietena, viata sociala, tu te auzi ce vorbești, eu nu vreau sa iau de la banca sau sa cer la parinti, vreau pe cont propriu.

| Invictusman a răspuns (pentru Pamanteanul):

Mănâncă și tu mai moderat, treci pe deficit caloric, nu ai o ocupație și de aia mănânci mult din cauze emoționale, de la singurătate, depresie. Mergi la sala mai bine, uite un scop bun sa ameliorezi depresia și sa lucrezi la fizicul tău sa devii idolul femeilor, mascul alfa laughing sa vezi cum o sa treacă plictiseala și agitația dacă faci ceva util, și renunti la dulciuri și cola, sa arăți bine sa combini și tu o gagica faina, sa îți traiesti viata high.
Țigările o sa te nenorocesca, bagi prea multe țigări, nu e ok.

| Pamanteanul explică (pentru Invictusman):

Okey, sa zicem ca mănânc mai puțin, adică 1000 de Ron, adică cu 30 de ron pe zi mănânc, 3 mese, pare brutal dar hai sa zicem, aia e 1000 de Ron, cu 500 de Ron plătesc chirie, 300 de ron cheltuieli, 200 de Ron fumez sa zicem ca fumez mai puțin aia e 2000 de ron deja, dar bani de sala și sa invit gagica în oras de unde mama dracului sa scot?

| Pamanteanul explică (pentru Invictusman):

Vorbesc la modul foarte real man, eu nu vreau sa cerșesc bani de la parinti sau sa am datorii.

| Invictusman a răspuns (pentru Pamanteanul):

120 de lei e abonamentul pe luna sau 150.
O scoti la o cafea, sau prăjitură, suc, dacă e diva trebuie sa scoți mai mai mult de atât happy și cu 20 de lei poți trai dacă înveți sa gătești mâncare tu singur, pui prea mult preț pe mâncare nu uita tu nu trăiești ca să mănânci ci mănânci ca să trăiești, tu ești ca mine, mănânci din cauze emoționale, frustrări, lipsa afecțiunii și alte lipsuri din viata ta, ai făcut un obicei toxic cu mâncarea și cu cola, o sa ai problene grave de sănătate la 50 ani, nu apuci poate nici pensia. Ieși des afara, nu mai medita asupra lucrurilor care îți lipsesc ca nu rezolvi nimic și asa nu faci nici un pas sa ieși din zona crepusculara, doar meditezi, dar o faci inutil. Acum e sezonul legumelor, salatelor ști, ai putea sa mănânci multe salate ca sunt sățioase, fructe, pepene, lubenita, oua cu roșii, supe, ciorbe și mai vezi tu. Nu ai ambiție și nici motivație, nu rezisti tentațiilor.

| Pamanteanul explică (pentru Invictusman):

Pai fa și tu lucrurile astea care îmi spui mie, și atunci fac și eu, ce spui.

| Pamanteanul explică (pentru Invictusman):

Ai și tu dreptate omule, dar nah vezi și tu situația cu banii.

| Invictusman a răspuns (pentru Pamanteanul):

rolling on the floor o sa mai ma gândesc, da, o sa ma înscriu la sala, nu de mese, sala de fitness ca vreau sa dau burta jos.

| Pamanteanul explică (pentru SingleForOne):

Mersi omule, apreciez ca ști sa te descurci cu ce ai.

| Mosotti a răspuns (pentru SingleForOne):

Da, adica o viata de cacao e asta.

| SingleForOne a răspuns (pentru Pamanteanul):

Urmărești fiecare bănuț pe care îl cheltui, dacă stai singur, o mâncare gătită (să zicem o ciorbă) te ajunge vreo 2-3 zile, poate și mai mult, mai ales dacă la micul dejun ai altceva, la prânz ai ciorba, iar seara vrei altceva (o salată, de exemplu), sau ai meniul principal pentru toate cele 3 mese. Dacă vrei fructe, atunci vreo 10-15 mere, 1 ciorchine de banane, câteva lămâi, portocale, grefe, și cam asta e; iar dacă vrei ananas, mango, avocado, kaki sharon, pepene, nu ar fi rău nici asta, dar nici toate odată. Dacă vrei să bei alcool, îți pui un standard, adică 2 sticle de vin pe lună (pe la 10-15 lei. deci 30 lunar); sau bere, whiskey, tot pe același principiu. Vreo 2-3 zile bei ce ai cumpărat, adică 1 suc sau 1 bere sau 1 vin, etc, după prețurile respective, și disponibilitatea ta. Totuși, ai ieși mai ieftin dacă bei apă. Dar, dacă bei "în neștire" un bidon întreg de 2L în 2-5 ore, atunci e problema ta, înveți să bei mai moderat. Dacă ai activitate, mai ales fizică, toată ziua, atunci 2l ți-ar ajunge, în special apa rece (mai faci limonadă, dacă vrei ceva mai aromat).

1000 de lei lunar, maxim - 250 de lei pe săptămână vreo 150 de lei pentru legume și fructe, pateu, salam, brânză, lapte, și ce mai vrei; 50 de lei pe băutură; 50 de lei pentru șampon, săpun, detergenți, deodorant (dacă vrei), și alte chestii, iar astea nu se duc se la o săptămână la alta, cumperi odată, și te poate ajunge o lună sau mai mult. În plus, urmărește ofertele de la magazine, pentru a cumpăra mai ieftin, când apuci.

Este doar un exemplu, și puțin prea mult față de când plătesc eu, dar de obicei nu ajung până la 1000 de lei.

| SingleForOne a răspuns:

Dacă stai la părinți (și avand frati/surori să împărtășiți baniii) sau locuința ta deja achiziționată, e un salar bun. Dacă stai la chirie, e minimul decenței... și mai bine dacă nu fumezi, nu bei alcool, nu consumi sucuri în excess, nu consumi fast food, 7days bake rolls, cornuri, și alte prostii. Astfel, îți rămâne pentru a-ți face mâncare bună, un party decent când și când, o vacanță prin Romania.

| Pamanteanul explică (pentru SingleForOne):

Nu vrei sa nu iau nici cartela Orange?

| SingleForOne a răspuns (pentru Pamanteanul):

Facturile de lumină, gaz, apă, servicii tv și telefonice, abonamentele/biletele de transport, un taxi când și când, și altele... da, sunt permise! happy

| Pamanteanul explică (pentru SingleForOne):

Eu cred ca îți dau block, ți-am spus ca 1500 de ron mănânc și 500 e chiria, de unde și pentru toate astea?

| Pamanteanul explică (pentru SingleForOne):

Sau tu te referi la 20.000 de ron?

| SingleForOne a răspuns (pentru Pamanteanul):

Ce-ai putea mânca de 1500 de ron? În cel mai rău caz, eu plătesc maxim 1000 de ron, dintr-un salar de 1600, incluzând mâncare bună - gătită, fast food, sucuri, alcool, și alte prostii... și asta pentru o familie de 4, în cea de-a 2a și a 3a vârstă, în care nu pune nimeni, și tot mai rămâne ceva!

| Pamanteanul explică (pentru SingleForOne):

Ma înveți și pe mine cum faci magia asta fabuloasa?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mai bun decat 1000 pe luna, mai prost decat 3000 pe luna.

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

2000 net, sper. laughing nu?

anonim_4396
| anonim_4396 a răspuns:

Mic spre mediu.

| Florin9Florin9 a răspuns:

Decât nimic, depinde și efortul pe care trebuie să-l depui pentru asta.

| MarianGeorgeBumpy a răspuns:

E un salar bun daca esti miliardar si te plictisesti acasa.

| CataLyne a răspuns:

Gandeste-te ca salariul minim e 1.386 ron net!
Cei drept daca stai singur 2. 000ron nu inseamna mare lucru deoarece o sa cheltui aproape jumtate din el doar pe chirie + utilitati( ai uitat sa zici de ele), restul e cancan- cu mancarea in mod normal cu 500 ron de persoana maxim ti-ar ajunge pe luna, acum ca tu unu m-ai ai unele placeri sa bei sau sa fumezi aia e alta problema. Aici nu vorbim daca ai avea si masina de intretinut (platit impozit +rca pe an) si benzina...Pentru un trai cat de cat decent in tara aceasta in mod normal ar trebui sa avem 3.000 ron minimul dar o sa m-ai treaca ani de zile pana atunci! Si aici nu vorbim la modul in a avea o familie... daca vreodata te apuci de sport si ai nevoie de un sfat cu ce e bun sa mananci nu ezita sa intrebi!