A mai fost cineva înscris la Spiru Haret, la psihologie sau peda și nu a fost acceptat?
Și voi ați dat interviu?
Credeți că interviul ăla cântărește ceva în acceptarea candidatului sau e doar media de bac?
A mai avut cineva 7 nota la bac și a intratat totuși?

Și dacă am spus în interviu, pentru programul de psihologie, despre problemele mele, cu ce mă confrunt și de ce doresc să urmez această facultate, credeți că ar fi fost un motiv să nu fiu acceptată?
Adică, credeți că ar fi trebuit să spun doar chestii pozitive despre mine și să nu spun nimic de problemele mele cu anxietatea, depresia, bulimia și ceva din spectrul autist? Oare faptul că m-am deschis și i-am spus motivul real pentru care vreau să urmez psihologia să-l fi făcut pe intervievator să mă considere ciudată și să creadă că eu de fapt nu pot ajuta pe alții deoarece eu am multe probleme? Deși fix ăsta i-am și zis că e motivul real, că pentru că eu am multe probleme personale și pentru că am și făcut terapie 6 ani și mi-a plăcut cum a lucrat terapeuta cu mine, dar și pentru că fix terapeuta mea mă îndemna să continui psihologia, că nu i-am mai spus că am mai început-o o dată, că nu voiam să creadă că nu aș putea fi în stare, dar i-am zis că de aceea vreau să fac psihologia, ca să-i ajut și eu pe alții și evident și pentru că-mi place.

Sau să-l fi surprins, sau chiar să creadă că de fapt nu știu nimic bine, deoarece am pomenit de așa zisa formă de autism, pe care mi-am pus-o singură. Deși i-am spus clar, că am fost și la terapeut și la psihiatru și niciunul nu mi-a pus diagnosticul de autist, dar că, eu cunosc în mare tulburarea și simt că am mici trăsături din spectrul autismului, deoarece nu mă pot exprima în societate și în preajma oamenilor și că de fapt refuz să comunic. Oare să fi crezut că nu știu ce spun și că aberez sau că doar vreau să par ce nu sunt?
Am avut 7, 86 la bac și mă așteptam sigur că la Spiru intru la psihologie, deși eu am pus și pentru programul de pedagogie și nici acolo nu am fost acceptată.
Și nu înțeleg de ce?! Adică totuși nu e UB.

Nu înțeleg ce vrea Dumnezeu să-mi arate? Eu sunt cea mai puternică la a crede treaba asta, că de fapt totul se întâmplă cu un motiv și că dacă de 2 ori încerc să fac psihologia și totul mi-e potrivnic, înseamnă că poate nu acolo e locul meu. Dar de ce nu am intrat atunci măcar la pedaogie, asta nu pot să pricep? Deși de pedagogie nu plâng pentru că oricum domeniul nu-mi place și oricum o făceam doar de nevoie ca să mai pot profesa în învățământ, pentru că nu o să mai pot profesa doar cu liceul pedagogic, deci ave nevoie de învățământ, până îmi luam diploma de psiholog, reușeam să termin formările și să-mi deschid cabinet. Dar acum mi s-a năruit de tot planul ăsta.
Deci ce naiba am de învățat din asta? Căci Dumnezeu simt că nu-mi răspunde, dar cică "să ai încredere în El".

Oare să mă reprofilez pe altceva? Căci văd că anii trec și eu nu am experiență în niciun domeniu. Dar pe ce? Nu am nicio aptitudine care să vândă. Și văd că totul mi-e potrivnic la a face ceva.
Dacă nu să las la o parte și visul ăsta cu studiatul și să-mi găsesc un job de jos?!
Dar se pune problema și acolo că cer experiență și eu nu o am. Plus că toate muncile de jos, necesită o oarece interacțiune cu oameni (vânzător, casier, gestionar, baby sitter, chelner) iar eu nu am această aptitudine.

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook