Acum cateva minute, am citit o intrebare legata de religie si, mi-a venit o idee (cu care, foarte probabil, s-au intalnit mai multi dintre noi). Pe voi ce va face sa credeti in ceva, de ce sa nu fiti voi propriile puncte de reper? De ce nu mai exista sfinti in zilele noastre? Unde s-au dus toate minunile? Oare au existat?

Eu, acum ceva ani, mi-am promis, sufletul meu a promis ca o sa creada in Dumnezeu la vesnicie. Vesnicie pentru ca, in acest caz, exista doar moartea trupeasca.

Dar de multe ori, cand sunt la pamant, parca reneg totul, parca sunt un om lipsit de speranta, lipsit de credinta. Vreau sa fiu un om mai credincios, un om mai pozitiv, mai bun. Dar nu reusesc, sunt doar un personaj din realitatea asta urbana.
De multe ori, cand sunt foarte fericit, multumesc din toata inima si nu stiu cum sa ma revansez mai bine. Poate ca noi, oamenii, nu stim sa apreciem.
Si totusi, unde sunt sfintii, unde sunt valorile, unde sunt oamenii buni? Multi folosesc replici de genul: "Nu esti in stare sa iti dai seama de ele.", dar nici acei oameni, cand sunt suparati, nu mai au acea credinta puternica.
PS: Intrebarea am incadrat-o la conversatii. Cand facem o conversatie, nu este intotdeauna si pe placul celuilalt: o poate considera stupida, plictisitoare, etc.
PPS: La momentul dat, am avut/am foarte multe idei, mintea imi zboara, fac multe lucruri si nu duc la capat nici unul. Deci, nu prea stiu nici eu ce am vrut sa spun CONCRET.

Salutare, noapte buna.

Atat ateii cat si credinciosii (in ceva sfant sau demonic) nu au cum sa demonstreze, sa ateste, existenta sau lipsa acestora.

Dar cuvantul "Perfect" de ce exista, daca nimic nu este perfect?

Denumirea de credincios? Denumirea de ateu? Ma rog, din campul asta lexical.
Pai exista pentru ca oamenii le-au creat. Unii au avut mai multa imaginatie, altii mai putina. Alta explicatie in afara dezvoltarii acestei idei?

De ce exista astea doua?
Varianta ateilor: Din acelasi motiv precum existenta lui Darth Vader si Batman.
Varianta credinciosilor: Pentru ca Dumnezeu l-a alungat pe Lucifer din Gradina Edenului, datorinta invidiei si conspiratiei impotriva binelui. Si asa a luat nastere si "demonicul". "Sfantul" era de cand lumea.

Au sunt atee si tocmai asta am vrut sa evidentiez, diversitatea religiilor ne arata (sau imi arata ), ca nu exista o entitate singura (creata de altfel pentru ca se pare ca toate religiile n-au legende sau mituri la baza si nevoia de spirit inalt, ajutor de suflet ).

Ci scuze

Atunci de ce exista denumirea daca nu pot demonstra nici nici?

Nu-mi raspunde cu o intreabre, de ce exista denumirea?

Era vorba despre "sfant " si demonic " nu te indeparta de subiect.

Dragul meu, credinta are valoare personala in primul rand, apoi imbraca si alte aspecte. Tu ce simti cand te indragostesti de o femeie?
cum iti explici acest sentiment? De unde vine el?
De ce tocmai pe ea?
Toate sa nasc in sufletul tau, fara sa vrei neaparat.Asa e si cu credinta. Te simti pur si simplu legat de ceva anume, o idee, o persoana.Si apoi vezi ca acest sentiment il au si altii, cu intensitati diferite.DE CE CRED IN DUMNEZEU?
Pentru ca asa am simtit si simt.Nimeni nu m a impins de la spate.Ma simt bine asa, imi place asa si merg inainte asa.
TOTUSI in viata trebuie sa ai anumite persoane ca si model, ca si exemplu, sa ai totusi un ideal nu doar cel legat de propriati persoana.

Ce cred eu ...ca daca exista cu adevarat o forta care sa guverneze universul asta si in viata te ghidezi dupa niste legi care cred ca ar fi valabile in orice cult (sa nu minti, sa nu furi, sa nu fii desfranat, sa nu poftesti la ce nu este al tau ) si mori ...si exista Dumnezeu atunci ai castigat totul. Daca respecti ''regulile'' astea si mori si nu exista Dumnezeu nu ai nimic de pierdut. In schimb, omul care nu le respecta si exista Dumnezeu, omul acela a pierdut totul.

E foarte mult de dezbatut pe subiectul asta, foarte multe aspecte de luat in calcul si nu vom ajunge niciodata la o concluzie. Religia, cred eu, inseamna ceva diferit pentru fiecare. Personal, mie mereu mi s-a demonstrat ca daca sufar ma asteapta o bucurie mult mai mare, meritata. Nimic nu e degeaba, si nimic nu e nepedepsit sau dimpotriva, neresplatit. Mi-am gasit cat de cat un echilibru de care sunt multumita. Nu sunt fanatica religioasa, sunt impotriva unor lucruri care mi se par absurde intr-adevar, dar cand vine vorba de suflet si de ce cred, ma simt multumita. Nu am cum sa explic. Sper sa gasesti un raspuns care sa te multumeasca si pe tine