Ai alege sa ai sentimente cu riscul de a simti si suferinta sau sa nu ai niciun sentiment, sa nu simti nimic?

Aleg sa devin terminator si sa rup gatu la toate panaramele din RO apoi smecherii care isi bat nevestele nevinovate sau fetele obisnuite

Suferința, precum sentimentele pozitive fac parte din viață, din trăsăturile unei ființe umane.
Nu, n-aș vrea să devin un obiect.

Nu poți să alegi varianta doi doar dacă ai murit. Așa că întrebarea se rezolvă rapid.

E uman sa ai sentimente, pana si frica, ura sunt sentimente, care din pacate sunt cele mai puternice, fara sentimente si emotii devii ori robot, ori statuie. Suferinta ai daca faci alegeri gresite, 100% te referi la suferinta din iubire, te resemnezi daca nu e ce trebuie, o sa treaca si dezamagirea aia amoroasa, aia e, sunt chestii mult mai rele in lume decat o relatie care se termina.

Pai prima varianta, adica evident... nimic, ca doar o avem deja.

Pai daca nu simti nimic, nu simti nici placerea, chestie care nu as alege-o.
Dar daca as alege sa n-am sentimente ca sa nu sufar la rau doar, as alege asa! De ce nu?
Prefer sa nu simti nimic ca la rau sa nu sufara, ca oricum nu m-ar ajuta cu nimic.

Suferinta pentru ce? Cazuri si cazuri sunt pentru care pot manifesta emotie involuntara, insa eu as inclina sa vad ca tu intentionezi sa privesti aspectul afectului, cunoscuta drept iubire.
Privind conceptul, a nu avea sentimente parca pare prea desprins de realitatea mea, cu totii suntem niste pseudo-psihopati, deci la care univers sa ma raportez?

Meh, prefer riscul de a suferi. Mult mai bine decat sa fiu un robot

As alege prima varianta.

A doua.

Aș alege să simt cu riscul de a simți suferința. Deoarece câtă suferință simți depinde mult de tine ca persoană și de caracterul tău. Eu deja știu cum e să ai sentimente, așa am trăit până acum, și știu de asemenea cum relaționez cu suferința. În cazul meu, o pot suporta destul de bine. Suficient încât să merite să am libertatea de a simți toate celelalte lucruri. Pentru alții suferința e prea mare și nu merită, dar pentru mine e suportabilă. Am avut momente în care nu am simțit nimic, și desigur nu mi-a displăcut, nu are ce să nu îți placă la "nimic", pe același principiu, nici nu mi-a plăcut. Neutralitatea e bună uneori, dar consider că în ceea ce mă privește aș alege să simt, conștient fiind de tot spectrul, plăcut și mai puțin plăcut, al sentimentelor.

M am obișnuit sa sufăr încât nu mai sufăr efectiv
Dacă era sa aleg astea as fi ales sa mai pot avea sentimente ca la început

Sa am sentimente, cu riscul de a simti si suferinta.

As alege sa am sentimente, ca in realitate nu prea am.
Parca nimic nu imi mai starneste nici tristete nici bucurie, nici emotie, nimic. Nici la examenele din sesiune nu simteam nici pe naiba si altii aveau o gramada de emotii. Nu am simtit nimic nici cand am fost la interviu pentru un job, nicio emotie cat de mica.
Si mai sunt multe situatii exact la fel.