Ai măcar un prieten de foarte mulți ani? Care a fost acel moment declanșator care te-a făcut să realizezi că vei fi prieten cu o persoană pentru ani la rândul și probabil toată viața? Cum a evoluat relația voastră de atunci?

În cazul meu contactasem un tip care zicea că dă meditații la română. Vorbeam pe messenger despre cărți, scriitori, politică, filozofie. După vreo două săptămâni ne-am întâlnit și am mers împreună să facem o donație la un centru de orfani. Atunci am realizat că de fapt e de o vârstă cu mine și nu e profesor universitar cum aveam impresia. Dar m-a frapat naturalețea lui. Omul nu avea un stres și era cuprins de această dezinvoltură boemă, gen hippie, m-a ajutat și pe mine să fiu autentic, cel puțin în preajma lui. Avea o atitudine demnă în ciuda staturii deloc impunătoare și poate chiar comică. Vorbea ca un orator care se adresează Agorei, căutând privi în stânga și dreapta nu din panica de a fi auzit ci dimpotrivă pentru a se asigura că atrage atenția. Eu eram pe atunci genul care îi era jenă să răspundă vânzătoarei sau să o întrebe ceva. Mai ales să merg la supermarket, atâția oameni, era un chin. Să merg cu el alături pe stradă era o provocare cruntă. Îmi venea să dispar, să intru în pământ primul an, poate chiar și al doilea. Cu cât ne-am văzut mai des simțeam că devin mai liber, cel puțin în interiorul meu. Cu timpul piatra pusă de el a fost ca o săgeată spre altele și a contribuit la ceea ce sunt eu acum, o persoană dispusă să exprime propriul adevăr și să suporte consecințele.
Vorbeam diverse chestii, dar era dintr-un interes academic, al unui om de știință rece. Apoi timp de vreo trei zile am fost pe la el acasă de dimineață până seara. Își indexa niște cărți, adică niște CĂRȚI (omul are vreo 20.000). Și timpul acela petrecut împreună, cu muncă și pauze, m-a făcut să înțeleg că e un tip super ok și chiar am ce vorbi cu el și e singurul capabil să mă înțeleagă complet, nu doar să zgârie la suprafață. Cu timpul vizitele au devenit mai dese, i-am cunoscut toată familia. Am mâncat la el de nenumărate ori, uneori zi de zi la rând timp de săptămâni bune. Apoi au început să vină perioade mai grele ba la el, ba la mine și nu ne vorbeam și vedeam cu lunile, uneori chiar nu am vorbit un an cred. Și iată-ne aici, după 8 ani, încă suntem prieteni.

Pai am prieteni mai formali de iesit la cinema (colegi de la munca, facultate), iar cand acestia nu sunt disponibili merg chiar si singur daca ma intereseaza filmul prea mult. Bineinteles ca prin asta ma refer ca merg si cu alti prieteni la cinema, dar cu respectivii la asta ma cam rezum.
Am prieteni pentru calatorii, prieteni pasionati de transportul pe calea ferata (trenuri), prieteni pentru iesit cu bicicleta (unii si vecini din cartier), prieteni fani ai aceluiasi serial/film/gen de muzica, chiar si prieteni exclusiv de pe net (mai mult de conversat), unii cunoscuti si de pe TPU (candva), prieteni din familie (cu astia ma vad cel mai rar), prieteni de profesie (pe care i-am mentorat in programare).

Cu majoritatea ma cunosc de cel putin 2-3 ani. Cu restul si din scoala generala.

Unul dintre prietenii cei mai apropiati, dar cu care am si cele mai dese divergente (de opinii), e si fix cel cu care ma vad cel mai des, vorbim aproape zilnic, de aia ne cunoastem si ne suportam de fiecare data cu bune si rele. De obicei cu el fac si majoritatea calatoriilor/excursiilor mele. Prieteni am devenit din mentorat initial, apoi tot conversand diverse ne-am dat seama ca semanam la multe. Acum mai multi ani il invatam bazele informaticii din liceu. Acum mai am un alt amic din mentorat (i-am aratat din bazele programarii Web, dar el nu e din acelasi oras deci ne vedem o data pe an si vorbim de 2-3 ori pe an, gen, insa el e cel mai proaspat prieten, de vreo 2 ani asa, dar el e mai formal).

Deci cel cu care pierd vremea de plictiseala e si ala cu care ma cert mai des. Dar cu el sunt cel mai apropiat, la fel si el. Avem o chimie mai speciala, mereu cu replici din seriale de comedie, desene animate vechi...mancam impreuna deseori, vine si mai ramane si la mine pentru un film in anumite seri, ori lucram impreuna la un proiect software (aplicatii mobile, unde la fel tot eu l-am initiat de curand). Cu el fac majoritatea lucrurilor.
Iar intervalul de varsta al acestor prieteni are limite 17-40 de ani. Sunt oameni diversi, de la fiecare am ce invata (si din greselile lor mai ales, nu neaparat numai din calitati).

Practic am ramas prieteni cu unul, cu altul, asta fiindca avem cate ceva de impartit. Cu unii mai multe, cu altii mai putine. Momentul de "click" nu are loc la fel, multe din aceste relatii s-au format si ca forma de apreciere pentru mine, pentru ajutorul dat mereu la nevoie, dar si pentru diverse amintiri / intamplari care nu ne mai parasesc. Sunt si oameni cu care m-am racit destul de mult intrucat nu prea ne mai leaga nimic. Ne mai zicem La multi ani, mai impartim niste like-uri pe Facebook si cam atat. Prietenii se mai schimba, apar altii, unii te mai si dezamagesc, ori nu le mai convine lor de tine din diverse motive (in cazul meu din cauza unei atitudini mai critice si zeflemiste).
Exemplu la un prieten de bicla: ne stim din gimnaziu, eram amandoi mai retrasi, eram pasionati de IT, ne intelegeam cel mai bine din clasa, veneam impreuna acasa, eram meditati impreuna la matematica, suntem vecini in cartier, sta peste strada, acum mai iesim la un film, o pizza, discutam mai mult lucruri din prezent (probleme existentiale, planuri de viitor), in rest ciclam prin oras, prin afara lui...dar nu pot sa zic ca ca ne intalnim prea des, o data la 3-4 luni in medie. Si am avut noi pauze cel mai mult de vreo 2-3 ani de zile (cand m-am mutat eu din oras cu faculatea).

Cand am timp sa dau pe TPU fac in medie ce nu prea agreeaza lumea la mine: tai si spanzur (critic, batjocoresc). Dar o fac bine totusi. Aici vars raul din mine. Eh, nici chiar, aici pe site e plin de copii sensibili, ofensati, dar si majoritatea sunt vraiste, tot ei se plang, tot ei castiga, tot ei te suspenda, desi sunt viitori oameni foarte defecti ai societatii.